Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 de companii auto, inscrise in programul pentru "eliminarea" harburilor

Publicat in Curierul, miercuri 6 aprilie 2005 ·

Cu toate ca Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor da asigurari ca programul de innoire a parcului auto merge ca pe roate, ministrul Sulfina Barbu a evitat ieri sa dea ochii cu ziaristii invitati la conferinta de presa.

Mai mult, desi in lipsa doamnei ministru ar fi putut fi desemnat un alt oficial care sa ofere lamuriri cu privire la programul de innoire a parcului auto, in cele din urma s-a luat decizia contramandarii intalnirii cu presa. Explicatia a venit din partea purtatorului de cuvant al institutiei, Simona Hodos, care ne-a dezvaluit ca ministrul ar fi fost chemat la Palatul Victoria pentru o intrevedere neprogramata cu premierul.

Altfel, pana la jumatatea acestei luni, Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM) urmeaza sa anunte cati dintre cei 22 de producatori, importatori si furnizori auto care si-au depus dosarele pentru avizare vor fi validati. Neoficial, este foarte probabil ca lista celor 22 sa ramana nemodificata.

"E posibil ca in final sa ramana toti. Banuiesc ca au avut destul timp sa discute, sa se puna la punct, sa-si redacteze caietele de sarcini. Ne bucuram daca erau si doua sute, nu e nici o problema.

Tocmai pentru ca legea concurentei sa fie respectata a fost modificata si ordonanta", ne-a marturisit cu oarecare detasare purtatorul de cuvant, Simona Hodos.

Iata lista producatorilor, furnizorilor si importatorilor auto, pe care directorul AFM, Mihai Tot, s-a ferit sa o divulge, pe motiv ca "e secreta": Auto Italia, Daewoo Automobile Romania, Auto Brescia Brasov, Automobile Dacia, Autoglobus 2000, Di-Bas Auto, AutoHouse Huber, M Car Trading, Business Development Team, Rucom Craiova, Renault Nissan Romania, Trust Motors, Victoria Total Remetea Harghita, B&S Motors Bucuresti, Union Motors Romania, German Top Trading, Porsche Romania, Mit Motors International, Expocar, Automotive Trading, Hery SRL si RS Sara Motors

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum o ora
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum o ora
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum 17 minute
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 2 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°