Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii si studentii pot depune dosarele pentru calculatoarele „subventionate“

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 6 aprilie 2005 ·

• Data-limita este 11 aprilie • Anul trecut, 700 de elevi olteni au primit cei 200 de euro Elevii saraci din judetul Olt mai au la dispozitie citeva zile pentru depunerea dosarelor in vederea obtinerii ajutorului de 200 de euro pentru achizitionarea unui calculator. Ministerul Educatiei si Cercetarii a prelungit pina la 11 aprilie termenul-limita pentru depunerea cererilor in scoli, deoarece perioada vacantei nu a permis adunarea unui numar suficient de dosare. Programul „Euro 200“, privind acordarea unui ajutor financiar in vederea stimularii achizitionarii de calculatoare, se deruleaza conform Legii nr. 269/2004 si in acest an. Pentru 2005, bugetul alocat la nivel national acestui program este de 201,5 miliarde de lei, iar numarul beneficiarilor a fost estimat la 23.500. In 2004, 700 de elevi olteni saraci au primit bonuri valorice de 200 de euro, numarul celor ce au depus cereri in acest sens fiind de citeva ori mai mare. Pentru dosarele depuse in toamna anului trecut, care nu au trecut de selectia nationala, este necesara reinnoirea cererii si a adeverintei de venit. Cei care au primit in prima transa cei 200 de euro nu mai pot participa la urmatoarea selectie. Beneficiari ai acestui sprijin financiar pentru achizitionarea unui calculator nou pot fi elevii si studentii din invatamintul de stat sau particular acreditat, in virsta de pina la 26 de ani, cu venituri brute lunare sub 1,5 milioane de lei/membru de familie. Pentru obtinerea ajutorului aferent achizitionarii unui calculator in baza Legii nr. 269/2004, elevii si studentii trebuie sa intocmeasca o cerere tip pe care o depun la unitatea de invatamint la care este inscris elevul. Cererea va fi completata de studentul care solicita acest ajutor sau, in cazul elevilor, de un parinte, tutore sau curator, dupa caz. Dosarul trebuie completat cu copii ale certificatului de nastere sau ale actului de identitate al

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 30 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°