George Calinescu vedea in legenda mesterului Manole unul dintre cele patru mituri fondatoare ale culturii romane, evidentiind „conceptia noastra despre creatie, care e rod al suferintei“. Exista insa in societatea autohtona (nu doar in spatiul cultural) si un sindrom al mesterului Manole, conform caruia creatia personala si/sau de grup nu poate porni decit de la zero si este rodul suferintei... celorlalti (in primul rind adversarii politici sau culturali, dar si „victimele colaterale“, cei asociati – cu voie sau fara voie – cu „inamicul“). Pentru o persoana care ajunge sa detina o functie publica, acest sindrom s-ar traduce cam asa: daca vrei sa construiesti ceva, trebuie ca mai intii sa-ti aduci oamenii tai si sa darimati tot ceea ce au construit predecesorii vostri, indiferent daca este bun sau rau.
Nu m-as fi asteptat pentru nimic in lume sa intilnesc sindromul mesterului Manole tocmai la Institutul Cultural Roman, preluat la inceputul anului de nimeni altul decit domnul Horia-Roman Patapievici. Recent, distinsul intelectual a hotarit, impreuna cu noua sa echipa, sa desfiinteze revista Cultura, cel mai bun produs de pina acum al ICR. Mai mult, redactorilor publicatiei li s-a promis raminerea in cadrul institutiei, dar dupa trecerea unui concurs care sa le dea dreptul sa lucreze la... proiectele propuse chiar de ei. (Va reamintesc ca Augustin Buzura, fostul presedinte al ICR, nota intr-o scrisoare deschisa ca „motivul inlocuirii «mele» a fost enuntat foarte clar de insusi Presedintele tarii: «Fiecare vine cu echipa lui!»“ – o alta manifestare, de aceasta data la un nivel mai inalt, al aceluiasi sindrom.)
Plec de la premisa ca disparitia revistelor culturale – si in special a saptaminalelor, care pot reflecta mai bine evolutia cimpului cultural, in intreaga sa complexitate, decit celelalte publicatii, care apar la intervale neregulate si s
