Credinciosii ii spun deja „Cel Mare“. Doar doi predecesori au mai primit acest titlu, dupa ce au fost canonizati. Sfintul Papa Leon cel Mare, aflat timp de 21 de ani in Scaunul lui Petru (intre 440-461), a salvat in doua rinduri Roma de furia barbarilor. A iesit in afara cetatii Romei si, cu vorba, l-a intors din drum pe Atila, „biciul lui Dumnezeu“, cu toate hoardele sale de huni. A mai salvat Roma o data, atunci cind l-a convins pe Genseric, capetenia vandalilor, sa nu distruga bisericile si sa nu-i ucida pe locuitorii Romei care isi vor gasi adapost in ele.
Roma a supravietuit atunci furiei vandalilor in biserici, catacombe si cimitire. Ioan Paul al II-lea va fi „Cel Mare“, asemenea Sfintului Papa Grigore cel Mare, cel care a salvat Roma de invazia lombarzilor, cel care a trimis misionari pentru crestinarea insulei britanice luate in stapinire de triburile pagine anglo-saxone. A organizat biserica, a stabilit lecturile duminicale, rugaciunile ce le insotesc si a infiintat scoala de cintece liturgice. Iar istoricii spun ca sutele de ani de crestinatate apuseana ce au urmat nu pot fi intelesi fara studierea atenta a celor 14 ani de pontificat (intre 590-604) ai Sfintului Papa Grigore cel Mare.
Se grabesc oare cardinalii, teologii si credinciosii care au inceput inca din ultimii ani ai vietii sa-l numeasca „Cel Mare“ pe Ioan Paul al II-lea? „Cred ca in aceste zile, toti, inclusiv cei care nu sint catolici, au simtit adevarul acelui «ubi Petrus, ibi Ecclesia», unde este Petru, acolo se gaseste si Biserica.“ Prelatul Opus Dei Xavier Eccevaria rezuma in citeva cuvinte impactul resimtit de oameni la moartea lui Ioan Paul al II-lea. Moartea lui ne tulbura mai mult decit ne-am fi inchipuit. Descoperim in ce masura ajunsesem sa il consideram, constient sau nu, fie ca sintem catolici sau nu, seful crestinatatii. „Acum, dupa atitia ani in care i s-
