Coplesiti probabil de impresionantul sfirsit de saptamina marcat de moartea Papei Ioan Paul al II-lea, bucurestenii au ramas duminica in casa, in fata televizoarelor, sau au decis, pur si simplu, din cu totul alte motive, sa nu se prezinte la vot. Astfel ca, desi victoria lui Adriean Videanu a fost limpede inca din primul tur – cu 53,01%, fata de cele 29,55 procente adunate de candidatul PSD, Marian Vanghelie – ea a trecut aproape neobservata, o data pentru ca s-au intimplat lucruri mult mai importante in acelasi timp, apoi pentru ca absenteismul incredibil a pus sub semnul relativului procentul obtinut de candidatul Aliantei D.A. Numai 24,83% dintre bucurestenii inscrisi pe lista au votat. (Pe locurile urmatoare s-au clasat Victor Popescu „Piedone“– 8,71%, Anca Petrescu, PPRM – 3,48%, Radu Opaina, PUR – 1,92%, Ralu Filip, independent – 1,16%.).

Ce indica absenteismul atit de ridicat la alegerile pentru primaria Capitalei? Un vot de blam la adresa clasei politice, s-a grabit toata lumea sa raspunda, inca de duminica seara, cind, chiar daca nu se stiau inca rezultatele scrutinului, se cunostea rata extrem de scazuta de participare la vot. Electoratul bucurestean a dat un sever avertisment politicienilor. Sau: politicienii ar trebui sa se gindeasca serios la mesajul pe care l-au primit, cu totii, indirect, prin neprezentarea la vot a mai mult de trei sferturi din populatia Capitalei.

Problema care se ridica, dupa aceste constatari mult prea generale pentru a fi satisfacatoare, este, mai mult decit aceea a „protestului popular“, cea a deficitului de educatie democratica. Populatia Romaniei, mai mult chiar decit aceea a Bucurestiului in particular, are o relatie bizara si conflictuala cu expresia ultima a democratiei directe, care este votul. Singurul moment electoral despre care s-a putut afirma, cu oarecare indreptatire, ca a marcat inceputul