Stefan Petru Runcan, directorul RA Aeroportul Targu Mures, este propus pentru revocarea din functie in sedinta de astazi a Consiliului Judetean Mures. Propunerea vine in urma analizei activitatii desfasurate de acesta, reflectata in rezultatele mai mult decat jalnice in domeniul aeroportuar.
In raportul intocmit de executivul CJ se arata ca stefan Petru Runcan a avut un management defectuos, aspect sustinut prin dinamica numarului de curse, de pasageri, a volumului de venituri, care s-au mentinut la un nivel foarte scazut atat fata de cele inregistrate in ani anteriori cat si fata de cele raportate de alte aeroporturi din
Ardeal. Lui Runcan i se reproseaza in acelasi timp "impotenta" in incheierea de contracte cu companii de transport sau dezvoltarea unor curse aeriene, cel putin cu escala la Targu Mures.
Unul dintre cele mai grave aspecte semnalate in raport se refera la intocmirea unui proces verbal fictiv, semnat de membrii Consiliului de Administratie al regiei, care ar fi aprobat contractul cu Carpat Air, cu incalcarea prevederilor legale. Lui Runcan i se imputa si cheltuielile nejustificate cuprinse in rapoartele Curtii de Conturi.
Succint, acesta ar fi continutul raportului inclus in mapele consilierilor judetene. Din pacate se pare ca acesta nu a fost suficient de convingator, pentru ca alesii judeteni ai UDMR sunt hotarati sa amane revocarea lui Runcan cel putin pana in vara.
Consideram ca o rememorare a activitatii lui Runcan, asa cum a fost surprinsa atat de cotidianul nostru, cat mai ales in paginile ZIARULUI de Mures poate fi cel putin mai educativa …
Activitate - aproape zero
In 2002, ZIARUL de Mures publica o ancheta in care se arata ca putine companii s-au aratat interesate de Aroportul