Entuziasmul legat de răsturnarea puterii din Kirghizstan (ţară căreia i se mai spune şi Kirghizia şi Kîrgîzstan) s-a răcit destul de repede. Ceea ce părea să funcţioneze conform modelului georgian şi ucrainean s-a dovedit a fi un fenomen cu o dinamică proprie, alegerile în mod sfidător furate au dus la fuga preşedintelui, la nopţi de vandalism şi furtişaguri şi la apariţia unor potenţiali lideri mai preocupaţi de rivalităţile dintre ei, decît de organizarea unei noi legitimităţi. Aşa se face că în Kirghizstan funcţionează două parlamente, unul ales în 2000, al cărui mandat se încheiase şi cel de al doilea - produs tocmai de alegerile contestate de demonstraţiile populare. Fugit la Moscova încă de pe 24 martie, preşedintele Akaev, considerat vinovat de corupţia, nepotismul şi sărăcia din ţară, şi-a anunţat demisia. Dintre toţi conducătorii republicilor din Asia Centrală, Akaev, de meserie fizician, era singurul care nu provenea din vechiul aparat comunist şi, în termeni comparativi, cel mai democrat dintre toţi. În zilele romantice ale desprinderii de URSS s-a spus despre el că e "un Thomas Jefferson din Asia Centrală". Probabil că tocmai ezitarea de a folosi forţa împotriva demonstranţilor a facilitat brusca lui răsturnare în capitala Bişkek, din martie 2005. În aceeaşi zi, Felix Kulov, a fost repus în funcţie fostul ministru de Interne, scos din puşcărie, unde stătea condamnat pentru "abuz de putere" şi "deturnare de fonduri". Fiu de ofiţer, cu o carieră în cadrul poliţiei sovietice, Kulov fusese ministrul Securităţii naţionale între 1997-1998 şi a fost arestat după ce s-a certat cu Akaev. Într-un interviu acordat imediat după eliberare, el nu consideră că în Kirghizstan a avut loc o revoluţie: "Ceea ce s-a întîmplat aici se deosebeşte de ceea ce s-a produs În Ucraina sau Georgia. Aici e ca o casă părăsită de mamă, cu copii abandonaţi, răspunderea fiind prelu