- Politic - nr. 69 / 8 Aprilie, 2005 La ultima sedinta a CRU, conducerea UDMR a pus (si) la dispozitia presei textul Proiectului Legii privind statutul minoritatilor nationale. Document care, dupa cum a precizat Márkó Béla, se asteapta sa genereze "dezbateri crunte" in Parlament. Asta, bineinteles, dupa ce vor fi parcurse etapele premergatoare _ lectura, in prima forma, la Guvern (care a si avut loc), dezbaterile pe marginea proiectului si, eventual, in final, avizul favorabil al Executivului. Fapt este ca, din cele 69 de articole si 6 capitole ale proiectului legii mentionate, un loc aparte il ocupa Autonomia culturala (cap.V). Ce inseamna autonomia culturala in acceptia proiectului legii _ document conceput, in marea lui majoritate, de catre specialisti ai UDMR _ coordonati de Marton Arpád _ pe baza propunerilor venite din teritoriu (organizatiile teritoriale ale UDMR)? Se spune la art. 55 (1): "Dreptul unei comunitati nationale de a avea competente decizionale cu valoare normativa si administrativa (s.n.) in problemele privind identitatea sa nationala, culturala, lingvistica si religioasa, prin organe alese de catre membrii sai. Organe care (pct.2) "dobandesc, prin prezenta lege, statut de autoritate publica, executarea deciziilor acestora fiind asigurata de structurile proprii sau, dupa caz, de alte autoritati publice competente". La ce se refera autonomia culturala? La urmatoarele categorii de competente (prevazute de Art.56): a) elaborarea strategiilor si prioritatilor privind invatamantul in limba materna a comunitatilor nationale; b) organizarea, administrarea si controlul institutiilor de cultura in limba materna sau de cercetare si dezvoltare a culturii proprii; c) infiintarea si administrarea unor organe de presa publice proprii, ori participarea in parteneriat cu autoritatile publice competente la organizarea unor posturi, sectii, redactii ori emis