Am primit de curand un e-mail care imi atragea atentia asupra unui articol pe tema intreruperilor de sarcina, aparut intr-un cotidian national.
de PAULA ANASTASIA TUDOR In memodira lui Vladut Am citit articolul si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut cate polemici a starnit pe forumul ziarului respectiv. Lunga lista de comentarii este bine garnisita cu paruieli mai mult sau mai putin metaforice, cu invective bolovanoase producatoare de cucuie morale femeilor in cauza. Se comenta ca si cum asta ar fi principala distractie a femeilor - sa se supuna la astfel de maltratari fizice si sufletesti!
Am realizat cat este de sensibil si delicat acest subiect si am constatat din nou ca e mai usor sa te arunci sa emiti judecati asupra celorlalti decat sa faci ceva... Cred ca mai devreme sau mai tarziu, voit sau nu, toti cadem in acest pacat. Si, ca sa nu fac exceptie de la regula, am sa va spun ce cred eu despre acest subiect.
Cand am primit acel e-mail (care se incheia vehement: "avortul este o crima!"), tocmai ce venisem de la un centru cu copii parasiti. Am inceput sa tremur de indignare - nu am eu capacitatea sa decid daca este o crima sau nu, dar abandonarea unui copil ce este? Poate are sanse..., dar in cele mai multe cazuri n-are. Am citit o poveste adevarata, a unei fete care a fost nascuta pentru a salva o casnicie. Casnicia nu a fost salvata, iar fata a fost lasata de izbeliste. Ea, personal, ar fi preferat sa nu se nasca, decat sa fie chinuita de indiferenta parintilor.
De aceea, cred ca mania cititorilor nu este indreptata impotriva cui trebuie - nu trebuie sa lupti impotriva efectului, ci a cauzei. Intreruperile de sarcina si abandonul sunt efecte. Cauzele sunt multe si diverse, dar cred ca, cu putina bunavointa din partea noastra - a tuturor celor care se reped sa arunce cu pietre - , ar putea fi tinute in frau.
O cauza
