F ără nici o noimă aparentă, viaţa mea s-a prăbuşit de curînd într-un univers de pluş. Întîi am căutat o jucărie pentru o fetiţă de doi ani şi cîteva luni şi am fost surprins că pluşatele sînt concepute doar pentru copii de peste trei ani. Am căutat o explicaţie şi, desigur, a trebuit să accept că piticii se pot sufoca cu coada sau cu urechile pufoaselor. Deci, cum ar veni, specialiştii au studiat şi au decis că la trei ani e un fel de majorat al bebeluşilor. M-am consolat cu greu în faţa unei veveriţe verzi, dulce de-ţi venea să te faci veveriţoi de pluş oranj şi să te-nsori cu ea, şi am decis să-mi continuu viaţa. După un timp, l-am văzut pe el, pe Ursu', şi viaţa mea a reînceput să aibă sens. Stătea răstignit pe gardul Parcului Titan şi-mi zîmbea ca nimeni altul. Nimic din surîsul lui nu amintea hlizeala aceea textilă şi tîmpă care artificializează chipul altor feţe palide de pluş şi, chiar fără să vrei să flirtezi cu el, îţi topea inima dintr-o privire. Acum stă frumos la casa mea, alături de vrăjitoarea cea hidoasă, de coşarul nebun şi de iepurele roz cu urechi cauciucate. Uneori, cînd las cartea pe piept, îi privesc tandru şi meditez la

varietatea, înfăţişarea şi rostul ursuleţilor, maimuţelor, veveriţelor, dromaderilor, iepurilor şi tuturor reproducerilor îmblănite ale zoologiei. Cînd eram mic nu mi i-am dorit niciodată, mi se păreau stupizi şi inutili, buni doar ca să-i înghesui într-un colţ. Pur şi simplu, nu te puteai juca cu ei. Oricîtă imaginaţie ai fi avut, nu puteai constitui cu ei o societate, un angrenaj de relaţii în care fiecare să aibă un rost alături de ceilalţi. Erau anapoda şi singuratici, buni cel mult să-i foloseşti separat. Coşarul a fost mai toată viaţa lui sclav la indieni, iar iepurele roz, care s-a născut mai tîrziu, a fost mereu biciuit de către cowboy. Nu i-am putut alia niciodată. Viaţa lor era o anexă. Fără rosturi nobile,