Ultima saptamina a insemnat, deopotriva, chin si bucurie. Chinul provocat de dureroasa despartire, bucuria produsa de trezirea planetei la credinta. L-am plins pe Papa Ioan Paul al II-lea inainte de a pleca in marea calatorie pentru ca ne-a facut sa ne simtim mai singuri. I-am multumit in acelasi timp pentru ca ne-a facut sa ne simtim mai oameni.

Spiritul sau atit de luminos a legat in aceste zile milioane de suflete, indiferent de continent, religie, limba sau culoarea pielii.

Pentru prima oara, atit de multi oameni si-au dat mina pentru a contrazice parca veacuri de granite si ura.

Emotia produsa la scara planetara de plecarea Papei Ioan Paul al II-lea in lumea marilor spirite este un miracol Dumnezeiesc. Numai asa se explica pelerinajul milioanelor de oameni in cetatea eterna, in aceste zile. De la Iisus Hristos incoace, nimeni nu a mai reusit sa uneasca atit de puternic umanitatea in numele Domnului.

OMUL in alb de la Vatican ne-a ajutat sa-l redescoperim pe Iisus. Si invataturile sale. A avut puterea sa intoarca obrazul. Nu a putut sa-l urasca pe turcul care l-a ranit cu un glont in stomac. L-a iertat, l-a luat parinteste in brate si au implorat impreuna Divinitatea. E doar una dintre pildele cristice pe care Papa si-a insusit-o umil si a servit-o drept lectie semenilor.

La fel a procedat cu toate celelalte mesaje preluate de la Invatatorul sau intru binele lumii. Prin forta lectiilor lui Hristos si a aurei sale de parinte al spiritualitatii moderne, Papa Ioan Paul al II-lea a devenit un veritabil ambasador al Cerului pe Pamint.

A facut o altfel de politica. Politica lui Dumnezeu. A pacii si iubirii de oameni. Cea mai influenta dintre toate. Numai astfel a putut primi harul de a face minuni.

Pentru ca doar minuni se pot numi performantele sale de neegalat: impulsul dat prabusirii comunis