Mi-am pus de multe ori intrebarea, in ultima vreme, daca "pasiunea pentru meseria aleasa" mai este astazi o sintagma cu sanse de supravietuire, la propriu. Pretentia unui corespondent in realitate poate parea absurda si chiar inoportuna; vetusta, rasuflata sau utopica. Si totusi, numai cei convinsi de valentele pasiunii lor, indiferent daca e consacrata salvarii unui bun - personal sau colectiv - , idealului de a face posibila propagarea binelui, etc., etc., mai pot rezista in conditiile instaurate de fuga dupa avantaje materiale. Lumea se misca insa repede si cu folos. Intra in jocul imprejurarilor, fie ca se teme sau nu de esec.
Aceasta pledoarie mi-a fost inspirata de o intalnire speciala cu un pasionat de arta, de carte, de valoare, in general, in spiritul carora a fost format si pe care le slujeste de aproape un sfert de veac. Marius Nicolescu este numele sau si se inversuneaza, cu eleganta si, evident, cu pasiune, sa-si faca din meseria de anticar si galerist cu staif, un stil de a exista. "Activitate din care se poate trai, dar nu in huzur", imi spune Marius Nicolescu, pentru care galeria-anticariat "Curtea Veche", din Strada Franceza nr. 54 (vizavi de ruinele fostului palat voievodal de langa Hanul lui Manuc), este locul de care se simte legat prin mii de fire. Aici a debutat, sub indrumarea lui Mihut Simion, in urma cu aproape 25 de ani. Intr-un spatiu ce poate intra in competitie cu unul occidental, unde se practica activitati similare, pictura contemporana romaneasca se dezvaluie intr-o magistrala expunere. "Este meritul maestrului Paul Gherasim, neintrecut in arta compunerii pieselor intr-o galerie", marturiseste interlocutorul. Lucrari semnate de Dinu Savescu isi asteapta cumparatorii. Si calitatea pieselor nu lasa loc respingerii sau indoielii negustorilor de arta. Uleiuri realizate de Paul Gherasim, Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Mihai Sarbu