Care cu boi, paduri pline de mister, campii calme si intinse, animale, curti, case, oameni in batatura, lacuri si izvoare care poarta implacabil apele, mai atrag ele pe cineva din momentul expunerii lor lor pe panza si incorsetarii intre ramele stramte ale unui tablou? Tineretul detesta, in general, aceste alegeri ale pictorilor, indreptandu-se catre forme mai moderne ale artei.
Celor mai in varsta le place, fiindca, pentru ei, aceasta este adevarata arta, iar clasicimul in pictura un deziderat. Artistul polonez Jerzy Gnatowski a demonstrat - si continua sa o faca - faptul ca peisagistica are farmecul ei, minunile si sensurile ei.
Expozitia pe care o va prezenta din 15 aprilie, cu sprijinul Institutului Polonez din Bucuresti, la Muzeul National Cotroceni are un scop semi-declarat: (re)nasterea unei legaturi intre oameni si peisagistica. Pentru orice intrebare legat de operele expuse, va putea fi abordat chiar autorul lucrarilor, dar acesta numai in ziua vernisajului, adica pe 15.
Intr-o declaratie mai veche, Jerzy explica in cateva cuvinte procesul crearii unui tablou. „"Inainte sa incep sa pictez, am deja in minte o imagine - dar este doar o viziune abstracta. Trebuie sa o descriu. Apoi, apar variatiuni ale viziunii, care par sa se dezvolte independent de mine. Uneori, din simpla incapatanare, modific ceva.
E rau, pentru ca sunt imatur, e bine, pentru ca ma maturizez…", marturisea el. Acelasi Jerzy declara mai recent, intr-un interviu din tara sa, ca nu si-a schimbat felul in care isi gandeste munca si viziunea asupra subiectelor inspirate de imuabila natura.
„Scrutez imprejurimile: cerul - alb cu o pata de violet, orizontul - brun-gri, iar jos, lunca si iarba arsa de soare. Acestea sunt obiecte. Sunt intamplari.
Cum pot eu sa ajung la ele? Intr-un moment de liniste, acalmie, anticipand spatiul infinit
