Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indicii bursieri au scazut, saptamana trecuta, cu trei procente

Publicat in Curierul, luni 11 aprilie 2005 ·

In saptamana 4-8 aprilie, valoarea totala tranzactionata la Bursa de Valori a scazut cu 22,3 la suta fata de saptamana precedenta, atingand nivelul de 1.005,43 miliarde lei, tranzactiile cu actiunile Bancii Transilvania dominand in continuare piata.

Media zilnica a valorii transferurilor a fost de 201 miliarde lei pe sedinta, inregistrandu-se un minim din acest punct de vedere de la inceputul anului. Cu exceptia indicelui BET-FI, care a scazut intr-o mai mica masura, ceilalti indici ai pietei au scazut cu circa 3 la suta pe fondul dezinteresului fata de piata de capital al investitorilor. Indicele BET a scazut, saptamana trecuta, cu 3,7 la suta, fiind cel mai afectat de corectia negativa.

Indicele BET-Compozit a pierdut 3 la suta, mai afectate de scaderi fiind titlurile Sofert Bacau, acestea atingand noi minime ale ultimilor ani pe fondul posibilei incetari a activitatii societatii. Indicele BET-FI a suferit o usoara depreciere saptamanala de doar 0,84 la suta, la SIF-uri resimtindu-se o lichiditate in crestere, datorata cel mai probabil schimburilor de pachete prin Bursa. In saptamana analizata, doar 12 emitenti au crescut, fata de 39 de emitenti care au inregistrat deprecieri ale cotatiei. Cei mai fericiti au fost in saptamana curenta actionarii Alro Slatina, cotatia acestuia urcand cu 8,54 la suta, urmata de cea a MJ Maillis, cu un plus de 5,66 la suta, si de actiunile UAMT Oradea, cu o apreciere saptamanala de 4 la suta.

Per ansamblu, prima saptamana de tranzactionare din luna aprilie a fost una linistita, dominata de transferuri de pachete prin piata, unii investitori pregatindu-si portofoliile pentru intrarea pe noua grila de impozitare ce va fi aplicata de la 1 mai. Majoritatea investitorilor stau in expectativa in aceasta perioada, preturile intrand intr-o perioada normala de acumulare dupa scaderile dramatice din luna martie. Cu o cota de

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°