Are un nume atat de mare, incat orice adaugire e de prisos. Nimeni n-a stiut sa se distanteze ca ea, de comun si de vulgaritate, sa-si construiasca o identitate de stea.
"Eu absorb umorile bune. La otravuri ma inchid, ma usuc".
- Te-am revazut recent intr-un spectacol stralucitor, pus in scena de regizorul rus Iuri Kordonski: Unchiul Vanea de Cehov. Un regal artistic aplaudat furtunos de un public profund emotionat. Cum se explica faptul ca dupa atata amar de vreme, "corola de minuni" a Teatrului "Bulandra" din Bucuresti, "coroana" lui, a ramas nestirbita? Ce magie functioneaza la voi?
- Ai pronuntat inspirat cuvantul "coroana". Legatura se face direct: doamna Bulandra, Lucia Sturdza Bulandra, a fost o regina adevarata a regatului numit Teatru. Detest acel cliseu atat de raspandit in ultima vreme: "Doamna teatrului romanesc". Ma crispez cand aud aceasta sintagma! Ea se aplica, mai nou, cui vrei si cui nu vrei... Imi pare bine ca-mi dai prilejul sa alung din conversatia noastra aceasta urata vorba, ca sa ne putem indrepta spre ideea de "majestate". Pentru ca acolo, la Bulandra, Lucia Sturdza a fost nu "o doamna a teatrului romanesc", ci "regina teatrului romanesc".
- N-ai apucat-o, esti prea tanara ca sa fi putut avea aceasta bucurie. Si totusi...
- Am vazut-o in ultimele sale spectacole, Nebuna din Chaillot si Mamouret. Era geniala. A jucat pana la ultima suflare. Avea aproape 90 de ani. Era iarna, racise, si totusi a vrut sa joace. A murit, dorind sa joace. Din pacate, n-am cunoscut-o personal. A fost unica, absolut irepetabila! In ce priveste atmosfera creata de Lucia Sturdza la Teatrul "Bulandra", ea a persistat multa vreme, a devenit un spirit al teatrului. Eu sunt un burete bun. Absorb umorile bune. La otravuri ma inchid, ma usuc. In teatrul nostru exista un spirit de generozitate, de noblete, spiritul bucuriei de a face te