Cel mai important partid din România, daca-l judecam cantitativ, nu calitativ, adica actualul PSD, a fost si a ramas un partid provincial. De cincisprezece ani, cu toate eforturile pe care le-a depus si cu toate cheltuielile facute, mari desigur, el n-a izbutit sa intre, cu acte in regula, in Capitala. S-a strecurat uneori pe la primarii de sector, dar de câte ori a incercat sa puna piciorul in centru, vizavi de Cismigiu, la Primaria generala a Bucurestiului, a esuat lamentabil. Si nu, neaparat, din pricina unor adversari redutabili, greu de batut. Dintre primarii pe care i-a avut Bucurestiul dupa '89, doar Basescu a ramas in amintirea bucurestenilor. Ceilalti (Halaicu, Ciorbea, Lis) figureaza la „si altii“. Deci, cea care a contat a fost antipatia majoritatii bucurestenilor fata de PSD, indiferent de numele pe care l-a purtat (FSN, FDSN sau PDSR). Din câte tin minte, prima incercare de a obtine „buletin politic de Bucuresti“ l-a scos in fata pe revolutionarul fesenist Cazimir Ionescu. Esec! Si era intr-o vreme când FSN domina copios viata politica, Opozitia fiind, mai degraba, simbolica, decorativa. Apoi, (de data aceasta sub numele de PDSR) a incercat sa ajunga la Primaria generala cu o vedeta din sport, tenismenul Ilie Nastase. Din nou esec. La scrutinele urmatoare PSD a mizat (de doua ori) pe un medic cunoscut, doctorul Sorin Oprescu, si, ulterior, pe ministrul de Externe din guvernul Nastase, Mircea Geoana. Inutil. Infrângerile au continuat. Si, cum se stie, nici cu controversatul primar al sectorului V, Vanghelie, n-a avut mai mult noroc. Candidatul „portocaliu“, Videanu, a câstigat din primul tur. Nu-mi dau seama ce explicatii e dispus PSD sa dea acestor repetate si usturatoare esecuri care au devenit, deja, o traditie. E posibil ca vina sa fie aruncata pe seama unor strategii electorale neinspirate. Sau pe orientarea „de dreapta“ a bucurestenilor. Ceea ce, in