Recent, vreo doua mii de romani s-au inghesuit la tribunal. Nu pentru a protesta impotriva justitiei, desi au multe motive s-o faca, ci pentru a fi prezenti la procesul FNI.
S-au strecurat cu greu pe holurile si in salile de judecata, legitimati la sange de politistii care voiau sa stie daca oamenii aveau dreptul sa-si piarda vremea pe-acolo. Oricum, le-ar fi fost necesar un stadion, nu un tribunal. O parte a ajuns sa auda depozitiile, sa urmareasca mersul procesului. Procesul dureaza de ani de zile si n-a dus la nici un rezultat. Chiar daca au cate un cuvant de zis impotriva celor care administreaza treburile justitiei, cei care au jucat la Fni, vreo 300 de mii in total, continua sa se zbata si sa umple salile de judecata. Nu si-au pierdut sperantele. Mai degraba obisnuintele. Stiu ca procesul poate dura ani si ca, pana la urma, ar putea ajunge pe masa completului de judecata de la Strasbourg unde, stiut lucru, sentintele tribunalelor din Romania produc rumoare.
Romanii de la Fni se intalnesc in tribunale cu cei care asteapta decizia judecatorilor in cazurile nationalizarilor comuniste. Alte sute de mii care nu spera prea multe din partea tribunalelor romanesti. De fapt, abia asteapta sa primeasca o sentinta nedreapta. Ceea ce se intampla mai mereu. Cu sentinta aceasta pot face apel, apoi, cu un recurs pierdut, pot merge tot la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului. Acolo s-au judecat deja cateva zeci de procese si statul ne-a buzunarit de cateva milioane de euro despagubiri. Li se alatura peste un milion de oameni care-si vor pamanturile luate cu japca de marea revolutie agrara, profetita de comunistii lui Brucan si Iliescu.
Milioane de romani trec prin tribunale degeaba. Nici procesele Fni, Safi, Caritas, nici falimentele bancilor, nici dosarele proprietatii nu au avut un final care sa dea sperante ca justitia si-a facut datoria. Nu mai v
