de MONICA ANDRONESCU CULTURA SI PIPER "Iubirea nu-i mascariciul vremii chiar de-si lasa/sub raza coasei, dulcea ei faptura, ea orele-i infrunta curajoasa/pana atunci cand mana mortii-o fura./De spun minciuni si pot fi dovedit, n-am scris vreun rand si nimeni n-a iubit!"
William Shakespeare
Sonetul 116
Nevoia omului de a rade a fost exploatata in teatru din cele mai vechi timpuri si pana azi. De la anticul Aristofan la Shakespeare si pana in zilele noastre, comedia si-a avut pozitia ei privilegiata, fiecare epoca primindu-si cu varf si indesat portia de ras, mai dulce sau mai amar, dupa cum o cereau obiceiurile societatii. Epocile s-au succedat, "comediantii" asemenea, dar comedia a ramas vesnic la moda. Astazi, la Teatrul de Comedie din Bucuresti. "A douasprezecea noapte" de W. Shakespeare in regia lui Gelu Colceag.
O masa mare intinsa, de o parte Olivia, indoliata dupa moartea fratelui sau, de cealalta parte Malvolio, intendentul, intruchipare a omului lipsit de duh, iar dedesubt bufonul Feste. Pe masa, simbol al umilintei autoimpuse, painea tare. Regizorul Gelu Colceag a concentrat in aceasta scena intregul nucleu al spectacolului. Contesa Olivia (cu discretie interpretata de Dorina Chiriac) tradeaza inca din acest moment predispozitia fireasca spre buna dispozitie, luandu-i apararea bufonului, iar Malvolio (un Tudor Chirila care starneste ropote de aplauze la fiecare intrare in scena) isi dezvaluie profunda lipsa a umorului care il va duce in final la pierzanie. Sir Toby, unchiul Oliviei, si Maria, camerista ei (extraordinara desfasurare de energie, Emilia Popescu si Valentin Teodosiu) prezenti la aceeasi masa, vor pune la cale, impreuna cu bufonul, farsa amara care-l va detrona pe Malvolio. Mesajul? Rasul si intelepciunea sunt mana in mana si castiga intotdeauna. Iar ideea de a-l deghiza pe "zeul hazardului" in bufon, sau inve
