Dupa uriasul scandal de la Teatrul National, ministrul Culturii a prezentat presei un raport despre abuzurile financiare ale lui Dinu Sararu. Dupa aceasta defilare de hirtii, al doilea pas ar fi fost anuntarea unor masuri administrative clare. Masuri pe care ministerul ar fi trebuit sa le ceara din partea conducerii interimare a teatrului.
Si de asemenea, ar fi trebuit sesizat Parchetul, pentru verificarea afacerilor lui Dinu Sararu. Nu e treaba ministerului sa-i numere banii lui Sararu, dar cineva trebuie sa o faca, mai ales ca presa a oferit citeva piste care ar merita atentie. Ca finantator, Ministerul Culturii ar fi putut cere o evidenta a biletelor vindute la spectacolele cu piesele lui Sararu si Everac.
Dupa care ar fi putut invita conducerea interimara sa ia decizii in consecinta. Si oricum n-ar strica sa se faca o cercetare asupra felului in care Sararu si-a agonisit spectatorii la piesa lui, „Crima pentru pamint", care sta de peste doi ani in repertoriul permanent al teatrului. Se stie despre bilete vindute cu presiuni prin scoli si pe la institutii bugetare.
La Muzeul Taranului Roman, situatia a ramas in ceata
Mona Musca pare sa fi uitat de promisiunea ca va rezolva criza de la Muzeul Taranului Roman. Scandalul care a izbucnit pe vremea ministeriatului lui Razvan Theodorescu sta sa reinceapa. Situatia de la muzeu a ramas in ceata, pentru ca un director din minister si-a inchipuit ca poate impaca si capra, si varza, lansind zvonul ca Dinu C. Giurescu, actualul director al muzeului, va demisiona.
Contestat vehement de o mare parte dintre angajati, pentru ca ar fi incuviintat deformarea pina la falsificare a spiritului in care Horia Bernea a conceput si a realizat muzeul, profesorul Giurescu a anuntat ca va ramine in functie pina in 2006, cind ii expira contractul.
Cind se va incheia controlul de la Op