Când această culegere cu publicistica lui Adrian Marino a apărut în 1995, Editura Polirom abia tipărea prima carte şi, probabil, nu-şi închipuia că va ajunge să joace un rol de o asemenea amploare în câmpul cultural românesc. Pentru Europa a pus laolaltă articolele ocazionale militante ale unui cărturar cu viziune care simţea că e nevoie de un manifest în spirit postpaşoptist pentru mobilizarea intelectualităţii româneşti întru depăşirea tendinţelor revolute ale unui moment ideologic şi cultural postdecembrist critic: după experienţele nefaste ale ideologiei naţionaliste de dreapta din interbelic şi ale dictaturii naţionalismului de stânga din comunism, e timpul unui al treilea discurs, al liberalismului de centru cu deschidere maximă spre Europa.

Trei atitudini identifica eseistul în faţa acestei alegeri istorice: ignorarea Europei (şi aici Adrian Marino deplângea dezinteresul de odinioară pentru autopromovare în Occident a unor Lovinescu sau Călinescu), expatrierea (Cioran se află aici la loc de "cinste") sau aducerea Europei acasă, singura posibilitate viabilă. Programul vizat de lovinescianul Adrian Marino ne apare astăzi deosebit de familiar şi, într-o oarecare măsură, realizat sau oricum mult mai aproape de a fi: "1. Ieşirea definitivă din izolare, pe toate planurile, a României; 2. Orientarea decisă spre Vest şi spre toate structurile euro-atlantice; 3. Integrarea europeană progesivă şi ieşirea bine calculată din sfera de influenţă rusă, profund negativă; 4. Formarea unei pături mijlocii urbane şi rurale. Ea singură poate avea aspiraţii şi convingeri efectiv europene. Acest punct este capital. Este absurd să predici ideea europeană unei comunităţi rurale, închise, etniciste şi latent xenofobe." Dat fiind recenta prăbuşire a comunismului, Adrian Marino mai avea de combătut două, să le zicem, inerţii pentru a-şi susţine manifestul. Prima era te