Acum ştiu că atunci când am acceptat să fiu redactor la "Cultura" eram destul de naiv să cred că se poate face presă culturală curată doar pentru că tu eşti "neînregimentat". Însă numai din postura de redactor, confruntându-te direct cu "finanţatorul", cu "concurenţa", cu întregul mecanism al scenei culturale şi cu toţi actorii săi, poţi avea o imagine de ansamblu despre cum funcţionează condiţionările în presa culturală românească dar, mai ales, despre calitatea intelectualului de care eşti înconjurat şi cu care, între timp, ai ajuns să semeni şi tu. Nu poţi nega o asemenea experienţă, mai ales când naivitatea cu care ai venit ajunge un fel de etalon pentru felul în care alegi să evoluezi. Căci portretul intelectualului român, dar, în fine, veţi vedea...
Suntem provinciali şi le spunem bucureştenilor superficiali, îngâmfaţi, vedete mediatice, foiletonişti. Suntem bucureşteni şi ne uităm de sus la provinciali, sunt cam anacronici, îi citim doar în revistele noastre, ale lor nu au tiraj şi nici audienţă, sunt academici cu morgă.
Nu contează atât ce scriem cât mai ales unde publicăm, cine e şeful revistei, din a cui grupare face parte. Publicăm şi la reviste "indezirabile", dar numai în cazul în care nu mai avem unde scrie, când colaborarea noastră e respinsă de alţii sau când revista noastră nu mai apare. Cerem colaborări şi nu le plătim motivând că prestigiul de a scrie în revista noastră e nepreţuit. Ni se cer colaborări şi pretindem că scrisul e muncă în sine care trebuie plătită cum se cuvine: "Numai în comunism nomenclatorul meseriilor nu-l includea pe scriitor...".
Ne arătăm indignaţi cum statul cheltuie banul public aiurea, asta până nu primim şi noi o finanţare cât de mică. Cine are bani din sponsorizări private, aceştia nu pot fi decât bani nespălaţi. Nu ne interesează cum cheltuim banul public, nici publicul, nici
