Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbarea la faţă a sindicatelor

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 13 aprilie 2005 ·

În urma Conferinţei Judeţene, liderii CNSLR Frăţia din judeţ i-au votat pe noii membri ai Biroului Operativ. Aceştia s-au prezentat ieri şi au promis o activitate mai eficientă şi mai transparentă. Din structura de conducere fac parte şapte persoane. Astfel noul preşedinte este Călin Cociş, fostul secretar al CNSLR Frăţia Mureş, iar prim-vicepreşedinte este Ioan Săcărea (preşedintele Sindicatului "Spiru Haret" Mureş). În alcătuirea echipei mai intră patru vicepreşedinţi: Ioan Popşor (Sindicatul Sanitas al Spitalului Clinic Judeţean), Marinel Florea (Sindicatul Mişcare Comercial CFR), Ioan Şanta (Sindicat Timecom) şi Cezar Neghină (Sindicat Romtelecom). Noul secretar al organizaţiei este Mariana Dăndărău (preşedintele Sindicatului Alternativa 2002 din cadrul Azomureş). "Consider că echipa va ridica standardul uniunii judeţene şi prin lucru în echipă îi vom reprezenta mult mai bine pe oameni", a declarat noul preşedinte, Călin Cociş.

Fostul preşedinte Ştefan Vas s-a dat exe,plu de democraţie, dar a anunţat că va rămâne aproape de mişcarea sindicală. "A fost decizia mea, o puteţi privi ca o lecţie de democraţie, omul trebuie să ştie când să se retragă. Am predat cu drag şi încredere ştafeta, va fi greu aici avem oameni cu multe nevoi care trebuie ajutaţi", a declarat Ştefan Vas. (I.O.)

În urma Conferinţei Judeţene, liderii CNSLR Frăţia din judeţ i-au votat pe noii membri ai Biroului Operativ. Aceştia s-au prezentat ieri şi au promis o activitate mai eficientă şi mai transparentă. Din structura de conducere fac parte şapte persoane. Astfel noul preşedinte este Călin Cociş, fostul secretar al CNSLR Frăţia Mureş, iar prim-vicepreşedinte este Ioan Săcărea (preşedintele Sindicatului "Spiru Haret" Mureş). În alcătuirea echipei mai intră patru vicepreşedinţi: Ioan Popşor (Sindicatul Sanitas al Spitalului Clinic Judeţean), Marinel Florea (Sindicatul Mişcare Come

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 23 minute
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Turişti străini, îmbătaţi şi jefuiţi în baruri din Centrul Vechi al Capitalei / Mai mulți indivizi arestați. Precizările Poliţiei

HotNews acum 24 minute
Patru indivizi au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi au fost plasaţi în arest la domiciliu, fiind acuzaţi că îmbătau turişti străini veniţi în localuri din Centrul Vechi al Capitalei, după care îi jefuiau sau le goleau conturile bancare. Centrul

Oferta lui Putin de încetare a focului este un ultimatum, reacţionează Zelenski

HotNews acum 55 minute
Oferta de încetare a focului formulată vineri mai devreme de preşedintele rus Vladimir Putin este un ultimatum, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce liderul de la Kremlin a cerut retragerea trupelor Kievului din cele patru

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum o ora
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum 2 ore
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

Rezultate alegeri locale 2024. Clotilde Armand nu se lasă: „Am făcut plângere penală împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1”

Adevarul acum o ora
Clotilde Armand a anunțat vineri, 14 iunie, printr-o postare pe Facebook că a făcut plângere penală „împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1 pentru abuz în serviciu și falsificare a documentelor și evidențelor electorale”.

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 5 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Rezultatele finale ale alegerilor, în linie dreaptă. AEP: Procesul electoral este în etapa de definitivare a centralizării rezultatelor votării

Mediafax acum o ora
Parcursul acestor documente pleacă de la birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară spre Birourile Electorale de Circumscripţie Judeţeană, respectiv spre Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 42 – Municipiul Bucureşti, iar apoi la Biroul

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum o ora
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum 3 ore
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/25°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

16°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°