Mihail Gălăţanu, Apocalipsa printr-o gură de om, Galaţi, Ed. Dominus, 2004. 88 pag.

Cartea ni-l înfăţişează pe Mihail Gălăţanu regăsindu-şi starea de graţie din adolescenţă. Specifică vârstei sale de acum este combinaţia de fericire şi tristeţe. Poetul recurge la o retorică repetivă, obsedantă:

"Când era bolnav - şi numai atunci,/ îndrăznea să se preumble prin grădina sa./ Şi se ridica la câte-un sân şi, pentru cinci minute, iarăşi sugea,/ cu delicateţe, nu cumva din grabă şi nebăgare de seamă/ şi greşală de sine să muşte prea tare, să apese prea mult când sugea./ Să obosească sânul, să-l ofilească ori să-l veştejească./ Pentru cinci minute, iarăşi copil era./ Pentru cinci minute, iarăşi de laptele mamei sale, gura sa se umplea./ Şi era iarăşi ca nou-născut, fără de moarte ori frică de moarte, căci moartea sa îl ocolea./ Şi iarăşi era vesel, iar boala-i trecea ca luată cu mâna,/ aşa cum, pe vremuri, îi lua fierbinţeala mama sa./ Şi iarăşi era flăcău nurliu, căci laptele-l întinerea." (Leacul de moarte).

Traian Dobrinescu, Urme, 51 de texte lirice, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2004. 80 pag.

Pentru cei care nu i-au citit până acum versurile, Traian Dobrinescu constituie o surpriză frumoasă. Al doilea volum al său, Urme (primul, intitulat Cântec de violoncel, a apărut în 2002) conţine tot "texte lirice", cum îi place autorului să-şi numească poemele, tipărite sub formă de proză. Aceste "texte" lirice sunt un joc de diafanităţi, din care iradiază o mare bunătate:

"Puţină odihnă vrea sufletul meu, ce mă-nsoţeşte la bine şi la rău. Să se aşeze pe caldarâm, sau la margine de drum şi să privească, doar, cum trec oamenii în sus şi în jos, cum se joacă oraşul cu ei, trimiţându-i dintr-o parte în alta, de parcă nu ar fi ei viaţa lui, a oraşului.

Să încalece el, sufletul meu, ce mă-nso