Lumea lui Creangă şi a lui Coşbuc este din ce în ce mai greu regăsibilă pe măsură ce ne îndepărtăm de ea şi are din ce în ce mai puţini adepţi printre cititorii epocii noastre. E un proces previzibil de muzeificare, de trecere într-o zonă pasivă din rândul valorilor în circulaţie. Posteritatea lor a atins timpul cel mai fast, punctul de vârf al reconsiderării, cam prin anii ´60. Euforia unei societăţi închise, bazată pe identitatea ei arhaică, atunci şi-a celebrat ruralitatea etnografică. Astăzi Creangă şi Coşbuc sunt autori de referinţă pentru o mentalitate tradiţionalistă care nu mai e a noastră. De aceea e de mirare că opera lui Coşbuc nu e pe deplin arhivată, editată, clasificată şi lămurită. Poetul adolescent, elev al liceului din Năsăud, e subiect al aproximărilor şi al speculaţiilor insuficient motivate.

Era de datoria celor de dinaintea noastră să îndeplinească o astfel de misiune de istorie literară. Astăzi e o datorie anacronică, bizară, cum a devenit datoria financiară a României faţă de Suedia, achitată abia după şase decenii de uitare. E o ocupaţie de tot vetustă să mai zăbovim acum asupra începuturilor poetice ale lui Coşbuc din vremea când era elev la Năsăud şi publica în revista manuscrisă a liceului "Muza someşană" (1882-1884). Dar dacă nu a făcut-o nimeni până acum, încearcă profesorul bistriţean Constantin Catalano în volumul George Coşbuc, elevul-poet, într-o antologie din 2001, care nu e nici ea o explorare completă şi definitivă, decisă să încheie subiectul o dată pentru totdeauna. Vânătoarea de inedite Coşbuc e încă un sport antrenant pentru cercetătorii bistriţeni şi năsăudeni şi e pe deplin justificată ca o formă de omagiu şi devotament pentru un spirit al locului. În postfaţă, Constantin Catalano afirmă că "în timpul liceului poetul a scris peste două sute de poezii (poeme, satire, versuri populare, anecdote, proverbe, epig