Ce vacă sunt, am uitat să mă prezint! Sunt Fulga!". Aşa sună sloganul publicitar al unei reclame pe care sunt sigură că o ştiţi foarte bine. Dacă n-aţi zâmbit când aţi văzut-o "prima şi-ntâia oară" (vaca, reclama), nu cred c-o să vă placă nici una dintre ultimele apariţii în colecţia "Cartea de pe noptieră" a Editurii Humanitas, intitulată Memoriile văcuţei Mu. La o privire iniţială, plaja publicităţii din ţara noastră (parcă mai mult decât în alte părţi) e invadată de figuri de animale simpatice, cartoon-izate sau nu, create de minţi, nu mereu foarte inspirate, pentru a vinde ciocolată, detergenţi, lapte, cafea, într-un amestec indistinct în care câştigă nu cel mai bun produs, ci imaginea cu cel mai puternic impact. Căci despre asta e vorba, până la urmă, despre imagine, de metonimii zglobii (sau, din contra, enervante!) livrate retinei, obligată, săraca de ea, să absoarbă, la grămadă, văcuţe pe schiuri sau jucând fotbal, marmote învelind ciocolată, castori cu dantura impecabilă, urşi bând cola din pet-uri etc.

Nu e numai antropomorfism la mijloc, deşi, în linii mari, asta e ideea spoturilor publicitare la care m-am referit anterior, şi implicit a cărţii în discuţie. Un animal e investit cu atribute umane pe care şi le dezvăluie în situaţii-limită, trece printr-o sumedenie de aventuri, se luptă cu "încercările" vieţii şi, după modelul deja clasicizat al basmului, le depăşeşte cu brio. Story-ul general al poveştilor de acest tip, fie transformate în literatură, fie traduse pe sticlă (dar aici se pierde, printr-o maximă concentrare, întregul arsenal de "şabloane" care fac savoarea genului), urmăreşte cu fidelitate naraţiunea tradiţională. Animalele însufleţite sunt, ca în desenele animate, "oameni", cu sentimente, conştiinţă, ticuri verbale, defecte şi calităţi, iar umanizarea lor are evidente scopuri pedagogice, urmărind, în cele mai multe cazuri, d