Am primit unda verde să aderăm în 2007, aşa cum ne aşteptam, în ciuda unor păreri adverse, dătătoare de fiori pe şira spinării Guvernului, au pocnit dopurile de la sticlele de şampanie, iar acum suntem pe punctul de a dansa o horă românească cu Europa. Dincolo de euforia, pe care vrem, nu vrem, o simţim, aderarea la Uniunea Europeană ne aduce mai multe obligaţii decât ne dă drepturi. Vom fi, într-adevăr, într-o mare familie, eterogenă, de “unică” naţiune împărţită între spiritul latin şi cel germanic, poate e puţin superficială şi forţată catalogarea, în care, cel puţin teoretic, vom fi protejaţi, e drept din postura de rudă săracă, venită de la sat la oraş.

Deşi ne-au interesat cu preponderenţă în ultimii ani banii Europei, de acum vor fi prioritare aplicarea standar-delor europene până în cel mai neînsemnat domeniu al vieţii publice româneşti. Adaptarea la normele euro-pene, ne va impune renun-ţarea la anumite obişnuinţe păguboase în ac-tivitatea de producţie, servicii etc. Le-gislaţia UE va fi nimicitoare pentru cei care nu sunt dis-puşi să investească, conform standardelor europene, sau pentru cei care nu au din ce să investească şi consideră că vor face tot un comerţ de dugheană sau vor presta servicii jenante, la tarife eva-zioniste.

Aderarea la Uniunea Europeană va fi dureroasă pentru români şi dintr-un alt punct de vedere. Alinierea la standarde, va implica şi o creştere a costului vieţii. De la alimente până la energia termică, preţurile vor sălta pentru a fi conforme cu cele practicate în UE. Iar şocul nu va fi nicidecum unul uşor suportabil. Mulţumiţi în ul-timii ani şi cu salarii, în multe cazuri, de mizerie, sau cu majorări subţiri de preţuri, românii vor trebui să facă faţă în scurtul timp rămas până la aderare, vorbim de mai puţin de doi ani, dublării unor preţuri şi tarife.

Dar, cu siguranţă, nici aceste aspecte, foarte puţine,