Medicină şi literatură: Dante, Rabelais, Schiller, Cehov, Bulgakov, Céline. Medicină şi literatură: V. Voiculescu, Victor Papilian, Alexandru Lungu, Emil Brumaru, Augustin Buzura. Alături o puzderie de diletanţi care uneori se înscriu pe o linie onorabilă, alteori îngroaşă trupa veleitarilor, a celor ce, cu un termen purtînd deja o conotaţie clinică, se numesc grafomani. Ce relaţie s-ar putea stabili între cele două domenii ale abordării fiinţei umane, într-un caz pornind de la alcătuirea sa trupească, în celălalt caz de la funcţiile spiritului său? Iată un subiect asupra căruia glosează C. D. Zeletin. Pe de o parte un eminent medic, profesor universitar şi cercetător, pe de alta un tot atît de eminent om de litere, ilustrînd un spectru larg de manifestări, de la poezie, memorialistică, eseu, aforisme pînă la traduceri, d-sa vine cu o viziune în care suficienţa habituală a "ştiinţei" cedează pasul unei înfiorate participări la lumea creaţiei, răspunzînd în misterioasa organicitate a vitalului: "Căci ne întrebăm: în ce măsură un ordinator ce dirijează zborul rachetei în haos e superior rîndunicii care, primăvara, îşi părăseşte cuibul titirit în coroana unui faraon - unde îi plăcea lui Téophile Gautier să-l vadă - şi nimereşte fără şovăire la cuibul ei de anul trecut, lipit pe grindă sub streaşina căsuţei babei Smaranda din Tupilaţi?!" Inutilă interogaţie! întrucît medicina reprezintă un teritoriu pe care viaţa cu toate ale sale se cuvine a fi nu doar investigată şi slujită, "straja omenescului" asociindu-se cu o dăruire care poate dobîndi o alură de "sacerdoţiu", implicînd o "asceză". Se află aci o substanţială interferenţă între postura de medic şi cea de artist. Mergînd în amonte cu meditaţia d-sale, C. D. Zeletin emite o opinie pe cît de hotărîtă pe atît de convingătoare, conform căreia, scutit de demonica năzuinţă de a-l "imita" pe Demiurg, precum omul artei,