- Editorial - nr. 73 / 14 Aprilie, 2005 Toata lumea este de acord ca societatea romaneasca de azi pluteste intr-o totala deriva pe un spatiu insuficient explorat _ tranzitia, traversand una din cele mai grave crize de identitate. Explicatia este simpla. Niciodata, parca, parametrii care-i definesc profilul ei moral si comportamental n-au ajuns la un nivel atat de scazut, pana la golirea lor de continut. Valorile morale, cinstea si corectitudinea in relatiile dintre noi, dreptatea, adevarul si spiritul de sacrificiu pentru omul de langa tine, demnitatea si respectul fata de semeni si credinta intr-un ideal nobil, alta data principii fundamentale de viata, au devenit astazi niste lucruri perimate, lipsite de continut si care, inca de la pronuntarea numelui lor, produc, in cel mai bun caz, zambete ironice. Oamenii au inceput sa nu se mai inteleaga intre ei si nici sa nu se mai respecte. Nu mai exista limite si nici ierarhii, valori structurate care sa imbie la respect, ci o descatusare a fortei de nivelare brutala si de aducere cu nonsalanta la unison a tot ceea ce a fost dainuit in veac, intr-o inspaimantatoare avalansa a egalizarii, in care valori si nestemate au soarta zgurii. N-am recunoaste nici in ruptul capului ca printre noi mai sunt si oameni deosebiti, valori si personalitati, ca unii dintre semenii nostri ne sunt superiori, pentru ca sunt mai harnici si mai priceputi, poate mai inteligenti si mai dotati, mai performanti, in ceea ce fac si, de aceea, le datoram respect. Niciodata nu poate fi pus semnul egal intre valoare si nonvaloare, pentru simplul motiv ca asa ne convine noua. In consecinta, o ura viscerala, parca apocaliptica, ne mana pe unii contra altora. Nu mai avem nimic sfant si e musai sa moara si capra vecinului. Ne aruncam cu o pofta nesabuita la beregata celuilalt, cu intentia de a-l darama, de a-l desfiinta, de a-l anihila, conferindu-ne,