Ecuatia regresului economic al statelor din fostul lagar socialist nu este complicata. Spre deosebire de realitatile bogatului Vest, unde s-a acumulat si s-a reinvestit individual, in Est nu au existat investitii deoarece o minoritate de intreprinderi bune, active in zone atractive ale economiei, isi redistribuia profiturile catre supravietuirea unei majoritati de intreprinderi care aveau pierderi.
Pierderi datorate, desigur, depersonalizarii instinctului de proprietate. De aceea, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana va fi cu atat mai dureroasa cu cat numarul de dileme economice lasate nerezolvate de catre fostul sistem centralizat va fi mai mare. Euroscepticii amintesc permanent ca integrarea Romaniei in Uniunea Europeana implica sacrificii imense din partea populatiei. Euroscepticii nu mai amintesc acum despre sacrificiile imense datorate doar nepriceperii sau incremenirii in mentalitati centraliste ale liderilor politici postdecembristi. Daca este sa reamintim doar intarzierea cu care a fost demarata marea privatizare, restituirea proprietatilor sau implementarea institutiilor specifice economiei de piata din Romania, ar rezulta ca este mult mai ,,avantajos" sacrificiul proiectat la Bruxelles. Mai ales ca Romania soseste pe un drum pe care UE
l-a parcurs, deja, in urma cu mult timp.
Cele sase tipuri de costuri ale lui Copos
Ca orice proces economic complex, care isi propune obtinerea unor beneficii graduale in timp, integrarea europeana presupune costuri care necesita o cuantificare stricta. In opinia ministrului de stat pentru Coordonarea activitatilor din domeniile mediului de afaceri si Intreprinderilor Mici si Mijlocii, George Copos, reforma trebuie sa urmareasca mai multe tipuri de costuri. El se refera la costurile implicate de ridicarea nivelului de performanta a operatorilor economici, la indeplinirea obligatiilor
