Cind devine un tinar dramaturg pur si simplu un dramaturg? In ce moment, „tinarul Visniec“ i-a predat cheile dramaturgului de acum stapin pe cumpana tuturor izvoarelor ce se aduna, se impletesc si formeaza o opera, un manunchi de teme, o aura stilistica ce-l definesc si-l diferentiaza definitiv? Dificil de spus, cartile par inca amestecate, „tinarul Visniec“ e mereu prezent si jocul se complica prin circulatia in paralel a pieselor ramase multa vreme in „sertar“, neglijate sau redescoperite de admiratorii de astazi, alaturi de versiuni si traduceri recente si de noile texte ce se acumuleaza temeinic, stagiune dupa stagiune. Titlurile au continuat multa vreme sa se inlantuie, prolixe, neasteptate, mustind de placerea de a ocupa scena, de a acapara atentia, tandre si muzicale ca un refren de jazz (Frumoasa calatorie a ursilor panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt) sau naive si neobrazate ca un copil ce vorbeste cind nu trebuie (Bine mama, da’ astia povestesc in actu’ doi ce se-ntimpla-n actu’ intii) sau pur si simplu ca o tifla biruitoare si razbunatoare, acum, cind putem in fine spune totul pe o scena deschisa (Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal).
- Tehnica implacabila a parabolelor scenice
Intotdeauna am admirat in textele sale scurte, de la Buzunarul cu piine la seria Teatrului descompus, tehnica implacabila a parabolelor sale scenice, mecanismul dramatic ce functioneaza printr-o repetitie neobosita de replici, de situatii, pina la o acumulare insuportabila si rasturnarea totala a termenilor, revelatie finala ce se impune pentru a ne destabiliza si nelinisti definitiv. Si totul construit din imagini, din situatii, cu efecte vizuale inscrise in tesatura insasi a textului, pentru ca Visniec, care a debutat ca poet, este un autor care a invatat sa scrie ca un regizor si stie sa vada platoul scenic cu acce
