Una dintre cele mai grave probleme ale societatii romanesti contemporane este lipsa oricarei preocupari pentru locuintele sociale in adevaratul sens al termenului, adica acelea pentru asistatii de catre comunitate – fie aceasta mare/nationala, fie, mai degraba, aceea locala. De asemenea, nu exista nici un fel de preocupare, intr-o tara pindita de spectrul cutremurelor devastatoare, nici o preocupare de investigare a domeniului locuintelor de catastrofa. Iata de ce, din vreme in vreme, orice fenomen cataclismic ii prinde nepregatiti pe guvernanti sau edili locali, iar raspunsul dat de acestia este lamentabil: se fac, adica, celor calamitati, locuinte pe durate lungi, costisitoare si, inutil sa o mai spunem, infricosator de urite. De unde ar trebui sa fie o preocupare strategica pentru orice administratie responsabila, situatia se rezolva la mica intelegere, meschin si fara perspectiva de ansamblu.
Va fi nevoie de cutremure de talia celor din Turcia sau Grecia pentru a intelege de ce trebuie facut un astfel de studiu? Iata, l-am facut noi, cei din Fundatia HAR, impreuna cu Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu“ din Bucuresti, cu Muzeul Judetean Vilcea, cu partenerii nostri externi – Societatea Timmerdraget din Suedia si R.G.I. din Italia, cu ajutorul finantatorilor externi (Programul Cultura 2000 al Uniunii Europene) si al altor institutii cu care colaboram. Este vorba despre putin, in fond: un proiect-pilot menit sa arate ca se poate construi onest, pentru adevaratii napastuiti, nu doar locuinte extrem de decente, ci si lacasuri de cult in care sa se ancoreze suflete dezesperate dinaintea saraciei sau traumei. Nu doar paduri de case de avarie sint necesare in astfel de momente, precum in aceleasi tari lovite de catastrofe similare citate mai devreme, ci si puncte de agregare a micilor comunitati.
Intrucit orice alt criteriu de
