"Cara-te, dracu', de aici, eu am luat primul loc la masa aceasta." Acesta era "sfatul" pe care mi l-a dat un alt client aflat la o terasa eleganta aflata chiar la o aruncatura de bat de Ateneu. Era 12.20, la pranz, in duminica Pastelui catolic, cand se instaureaza de obicei o pauza in lupta neobosita pentru spatiul public intr-una dintre cele mai aglomerate capitale europene.

Sau cel putin asa credeam eu.

Cand am aparut cu cafeaua mea pentru a ma rasfata intr-unul din fotoliile confortabile de rachita de la acea mica terasa, locul era liber. Cand mi-am ridicat insa ochii, am descoperit ca ma privea fioros un tip zvelt, imbracat cum se cuvine, care semana surprinzator cu Victor Ciorbea.

De fapt, eu vorbisem primul, aratand spre cele trei scaune libere, in caz ca omul dorea sa se aseze. Cunostintele sale de argou american aratau ca se plimbase ceva prin lume - si invatase si sa inlature orice obstacol care ii statea in cale, iar eu asta eram in acea duminica de Pasti, un obstacol.

Trei complici ai sai stateau mai in spate, fara a trada vreo o emotie, dar curiosi sa vada ce se va petrece.

La inceput tulburat si intrebandu-ma daca, intr-adevar, el se asezase intai la masa aceea, am realizat apoi ca dreptatea era de partea mea. Cand i-am zis ca nu am de gand sa ma misc de acolo, mi-a dat "doua minute, altfel te vei trezi intins pe jos pe strada".

Deja aparuse o chelnerita si i-am spus in romaneste: "Va rog, cred ca trebuie sa chemati politia. Omul acesta ma ameninta cu bataia".

Am inteles de-ndata ca politia ar fi putut sa apara asa cum ar putea sa apara o camioneta cu inghetata in plin desert al Saharei: "Politia? Despre ce vorbiti!? Va rog, veniti inauntru".

"Nu, stau aici."

Atunci un cuplu care statea alaturi s-a ridicat. Mi-au zis: "Va rog, puteti sta aici. Noi vom intra inauntru".

"Acum de ce nu te cari?",