Intr-un moment in care se discuta din nou eficientizarea activitatii de propagare a culturii romanesti in strainatate, respectiv a competentelor Institutului Cultural Roman, revine, in mod firesc, in atentia tuturor celor interesati si rolul cartii si al diverselor publicatii in realizarea acestor scopuri. Noua ani petrecuti in fosta Fundatie Culturala Romana, dintre care o parte raspunzind de editura si publicatii, mi-au oferit ocazia de a participa si a gindi putin la realizarea unora dintre obiectivele principale ale propagandei culturale romanesti in lume; poate ca unele din aceste observatii ar servi discutiei respective. O asemenea discutie ar putea incepe chiar cu intrebarea daca structurile implicate (editura, publicatii) trebuie sa beneficieze de autonomie sau este preferabil sa functioneze in cadrul unor forme mai suple si mai bine adaptate obiectivelor specifice ale Institutului; acestea ar dispune de o diversitate mai mare de optiuni, dintre care o parte sa apara altfel modelate, prin intelegeri si colaborari externe, si prin formule mai moderne, on-line.
Daca este adevarat, cum presupun, ca activitatea Institutului are in vedere mai ales propaganda culturala romaneasca in strainatate, atunci ar fi important sa se stabileasca caror tinte s-ar putea ea adresa acolo. Putem distinge in linii mari, cred, trei segmente de persoane potential interesate in acest spatiu: cel al romanilor din afara tarii (romanii din provinciile invecinate, plasati in grupuri masive in jurul granitelor, si asa-numita diaspora, rispita in toata lumea); cel al persoanelor interesate profesional de cultura romaneasca (de la profesorii de limba si literatura romana din diferite universitati la traducatori, muzeografi, cercetatori, jurnalisti s.a.); si, cel mai important cred, cel al persoanelor care nu au nici o motivatie directa, dar sint disponibili a se interesa de o
