Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politistii rutieri spagari vor intimpina greutati in activitate

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 14 aprilie 2005 ·

Jale mare pe capul politistilor rutieri care erau obisnuiti sa ia spaga. Suspectindu-si propriii angajati ca ii favorizeaza pe amicii vitezomani sau ca o dau "la pace" cu contravenientii in schimbul unor favoruri financiare, MAI s-a pus cu biciul pe acestia. Adica a dispus blocarea radarelor astfel incit acestea sa nu mai poata fi derulate inapoi sau sa fie sterse cadre. Practic, cum se putea lua spaga? Sa presupunem ca in trafic a fost prins un sofer vitezoman. Cind era oprit de politistii rutieri, vitezomanul putea sa vada pe aparat cu ce viteza a fost inregistrat. Acest lucru era posibil prin derularea inapoi a filmului din aparat. Cu aceasta ocazie, in schimbul unei negocieri financiare, politistul putea sa stearga "poza". In aceste conditii, MAI a dispus blocarea radarelor. "Masura s-a impus pentru a nu mai exista suspiciuni cu privire la agentii care ar putea sterge inregistrarea. Caseta trebuie rulata continuu si schimbata atunci cind banda s-a terminat, acestea urmind a fi descarcate la sediul Politiei", a explicat inspectorul Cristian Mindru, de la BPR Iasi. Politistii sustin ca ilegalitatea de a sterge inregistrarea poate fi usor verificata prin urmarirea "Time Cod" - ului care, in caz de stergere a filmului, se modifica. Pentru eventualele contestatii, casetele sint pastrate 60 de zile, dupa care reintra in uz. Soferii care vor fi prinsi in trafic si vor fi nemultumiti ca nu mai pot vedea pe aparat viteza lor pot sa conteste acest lucru la Judecatorie. Conform datelor statistice din evidentele Politiei Rutiere Iasi, in primul trimestru al anului 2005 s-au inregistrat peste 6.700 de contraventii pentru depasirea limitei de viteza. Traseele cele mai "vinate" sint soseaua Pacurari si soseaua Nicolina (traseul Salciilor - Rondul Vechi), si respectiv "Soseaua Mortii", in afara orasului. La Iasi functioneaza 5 masini pe care sint montate radare si aparate video

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°