- Diverse - nr. 74 / 15 Aprilie, 2005 Acum cinci ani am aflat cu ingrijorare vestea starii grave a sanatatii si a internarii in spital a Doamnei Trozner, pe care am numit-o cu totii, indiferent de nationalitate, Sari-neni. Ma gandeam cu teama la ce se va intampla cu noi fara ea aici, in lumea mare, unde ne-a adus destinul din patria noastra aflata in rasaritul Europei. Ramaneam singuri, fara certitudinea ca ne puteam adresa ei cu orice fel de intrebare sau problema, vorbind cu ea la telefon, vizitand-o fie la Targu-Mures, fie la Amberg, in Germania, unde avea de ani de zile un al doilea domiciliu, dupa fiecare convorbire imbogatindu-ne sufleteste cu sfaturile si parerile ei. Inevitabilul, adica trecerea in eternitate s-a produs insa, si stand in fata catafalcului ei, am fost coplesit de amintiri: am fost elevul ei la Liceul de Arta din Targu-Mures, al extraordinarei Profesoare, de la care am primit impulsul determinant pentru a-mi consacra viata cantatului la pian. Crescand generatii intregi de tineri, Sari-neni a reusit prin radiatia personalitatii sale coplesitoare sa ne indrume pasii, sa ne educe in spiritul muzicii, al dragostei pentru Frumos, eliminand orice compromis. Degaja o forta de o asemenea sugestivitate incat iti era imposibil sa o contrazici, dar prin care ne inflacara fantezia in asa masura incat ne veneau idei proprii, nerabdatoare sa se afirme, sa se exteriorizeze. Intr-adevar, Sari-neni ne-a eliberat talentul, ne-a indemnat sa reflectam asupra continutului operelor muzicale, ne-a condus spre acel drum greu de gasit, dar si mai greu de urmat, fara a face insa apologia efortului nostru. Cum a predat Sari-neni pianul, care era metoda sa pedagogica? Controla si cerea parcurgerea in timp cat mai scurt a gramaticii partiturii, ceea ce insemna exactitatea citirii textului muzical, insistand apoi pe relevarea continutului sau, in sensul atingerii ace