Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gardianul: Presa straina subliniaza ca Europa nu acorda garantii absolute celor doua tari «inapoiate»

Publicat in HotNews, vineri 15 aprilie 2005 ·

FINANCIAL TIMES (Marea Britanie) scrie ca Parlamentul European a dat, miercuri, unda verde aderarii Bulgariei si Romaniei la UE, indepartand ultimul obstacol din calea semnarii Tratatului de aderare cu aceste tari balcanice, la 25 aprilie. Votul a deschis calea celui de-al doilea val al largirii UE in Europa de Est, dupa integrarea a 10 tari, in luna mai a anului trecut.

Bulgaria si Romania vor adera la UE la 1 ianuarie 2007, daca vor implementa reformele politice si economice convenite, sporind numarul membrilor Uniunii la 27.

Intrarea lor ar putea fi amanata pana in 2008, daca vor tergiversa aplicarea reformelor privind combaterea coruptiei larg raspandite, consolidarea sistemelor lor administrative, eficientizarea controalelor la frontiera si introducerea masurilor de politica concurentiala.

Romania, cu o populatie de 22 milioane de locuitori, este considerata mai slab pregatita pentru integrarea in UE si mai corupta decat Bulgaria, care are 8 milioane de cetateni.

LE SOIR: Romanii si bulgarii, bine veniti, insa...

Cotidianul belgian arata ca, dupa ultimele consultari, deputatii au dat unda verde aderarii Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, prevazuta la 1 ianuarie 2007, insa decizia finala revine celor 25 de tari membre.

Deputatii fac presiuni asupra celor doua tari pentru a-si multiplica eforturile in scopul de a ajunge la standardele europene, mai ales in materie de lupta impotriva coruptiei, de garantare a drepturilor civile, a protectiei minoritatilor etnice si a controlului frontierelor.

LA LIBRE BELGIQUE precizeaza ca eurodeputatii au votat pentru a da unda verde Bucurestiului, insa asortata cu o "clauza de salvgardare". O "presiune prieteneasca", pentru ca indoielile persista.

DER STANDARD: Austria nu vrea noi membri in UE

Publicatia precizeaza ca

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 38 minute
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 58 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°