Samsung aduce în România două dintre cele mai avansate şi moderne telefoane mobile din gamă – SGH D500 şi SGH E850. Samsung SGH-D500 a fost vedeta Congresului 3GSM de la Cannes, unde a câştigat titlul de „Telefonul Anului 2005".
Premiul, decernat de GSM Association, recunoaşte excelenţa în design şi inovaţie în domeniul telefoanelor mobile. SGH-D500, prezent acum pe piaţa locală, este primul telefon Samsung cu tehnologie Bluetooth. Telefonul dispune de o agendă cu 1.000 de locaţii şi un organizer, fiind capabil să funcţioneze în trei frecvenţe de bandă şi dispunând de sistemul Accenture, de îmbunătăţire a clarităţii vocii. Telefonul dispune de design-ul soft-touch slide-up cu antenă internă, capacitate de stocare de 96MB, cameră de 1,3 megapixeli cu blitz, posibilitate de înregistrare video şi de transmitere de mesaje video, e-mail, şi syncML, polifonie pe 64 de tonuri, speakerphone, ecran TFT-LCD de 1,9 inci, 262.144 de culori şi player MP3. Terminalul dispune şi funcţia de „client e-mail" încorporată, posibilitatea organizării de conferinţe telefonice cu mai mulţi parteneri, funcţii vCard şi vCalendar, GPRS, WAP şi port infraroşu. Camera digitală încorporată capabilă să fotografieze la o rezoluţie de un megapixel şi să filmeze până la o oră în format digital, playerul media compatibil mp3 precum şi memoria de 96 de MB pot transforma telefonul într-o bibliotecă multimedia la purtător. Porturile USB şi IrDA sunt destinate să asigure conexiunea cu majoritatea dispozitivelor care utilizează aceste standarde.
Cel de-al doilea telefon lansat de Samsung în România, SGH-E850, se remarcă camera digitală ascunsă încorporată. Camera retractabilă nu este vizibilă decât în momentul fotografierii. SGH-E850 este echipat cu un sistem de deschidere slide-up şi ecran TFT în 65.536 de culori. Atunci când utilizatorul este apelat de cineva, cu ajutorul funcţiei Caller-