Florin Ciulache este un tanar cu antene. El stie sa capteze semnalele artei in continua miscare. Adaptand propriei sensibilitati si conceptii iconicul pop si vibratia in volum a materiei expresioniste, pictorul construieste un discurs plastic unde propune ca tema a dialogului cu privitorul lumea ca marfa si lumea ca iluzie mediatica. Nu este insa vorba numai de "cumpar deci exist", care identifica societatea americana a anilor 80 si nici "ma uit la televizor deci exist" care ii caracterizeaza astazi pe toti oamenii obisnuiti ai planetei, cide un fapt al carui resort de profunzime este unul filozofic: Focul - element primordial- combustia fiind substratul intelectual al unor obiecte picturale intense, atat cromatic cat si ca virtuti interpretative. Divin si demoniac, patimas si mistuitor, purificator si mereu ambivalent, focul are valente ce pot provoca nenumarate digresiuni. Ca niste limbi demonice, flacarile culorilor sunt tinute de artist in fraul formei geometrizante, palpitand in textura materiei picturale (pusa pe panza direct din tub).
Pictorul il provoaca pe privitor sa caute mai multe niveluri de lectura a demersului sau artistic. Aidoma focului, compus din contrarii, contradictiile simbolice din trupul lucrarilor le dau acestora deschideri catre intelesuri diverse si adverse.
Florin Ciulache parafrazeaza pictural si ironic victoria materiei asupra spiritului. Materia poate fi privita intr-un dublu sens, de suport plastic al imaginii accentuata, vizibila (reliefurile ei creeaza volumul), si materia cotidianului, elementele vietii de zi cu zi, obisnuite, uneori considerate anoste, un fel de cotidian de la coltul strazii, pe langa care treci fara sa te opresti - dar care trebuie sa existe intr-o conventie a "lumii civilizate", ca element al convietuirii in societate, prin extensie ca vector al asezarii, functionarii lumii. Este o sta
