Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primaria a cerut o expertiza tehnica a cladirii Filarmonicii „Oltenia“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 15 aprilie 2005 ·

Din 24 de miliarde alocate in 2005, doar doua sint destinate reparatiilor In urma prabusirii tavanului salii de spectacole a Filarmonicii „Oltenia“, autoritatile locale au cerut efectuarea urgenta a unor expertize tehnice ale cladirii, pentru a vedea de ce reparatii este nevoie. De ieri, orchestra filarmonicii si-a suspendat spectacolele din incinta, primaria gasind ca solutie pentru repetitii punerea la dispozitie a unei sali din cadrul Liceului de Arta „Marin Sorescu“. Viceprimarul Sorin Iordache, care a fost la fata locului din partea administratiei locale, a rasuflat usurat ca incidentul nu s-a petrecut in timpul vreunui spectacol, cind se afla lume in sala. „Putea sa se-ntimple o nenorocire daca erau spectatori in sala. Sint scaune rupte, puteau fi victime. Nu stiu de cind nu s-a renovat acolo, dar parerea mea este ca tavanul este vechi de 30-40 de ani. Dupa aceasta intimplare, le-am cerut celor de la directia de patrimoniu sa efectueze doua expertize tehnice ale cladirii, sa vedem ce reparatii sint necesare. O astfel de expertiza se va face si la Teatrul Liric «Elena Teodorini», ca de altfel la toate salile de spectacole“, a declarat Iordache. Imobilul care gazduieste Filarmonica „Oltenia“ se afla in patrimoniul primariei, care se ocupa indirect de reparatii. Cladirea se afla in administrarea filarmonicii, care primeste anual subventii de la bugetul local, pe care le repartizeaza dupa necesitati, in baza autonomiei de care dispune. Potrivit viceprimarului Iordache, pentru 2005 institutiei i s-au repartizat de la buget 24 de miliarde de lei, din care 22 de miliarde au fost directionate pentru cheltuieli cu personalul si doua miliarde pentru cheltuieli materiale (unde se incadreaza si reparatiile). Dupa efectuarea expertizelor, primaria ar putea aloca fonduri la rectificarea bugetara, pentru reparatiile necesare cladirii, a admis viceprimarul Iordache. Din 24 de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 9 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°