Comisia Nationala de Prognoza anticipeaza pentru perioada 2005-2008 o crestere medie anuala a economiei de 6,2%, cea mai mare contributie urmand sa o aiba serviciile si industria, conform celui mai recent raport de prognoza macroeconomica.
Pentru 2005, institutia anticipeaza o crestere economica de 6%, dupa cea de 8,3% din anul trecut, urmand ca in 2006 PIB-ul sa avanseze cu un ritm previzionat la 6,1%.
Pentru 2007 si 2008, Comisia se asteapta la un impuls al economiei de 6,3%, respectiv 6,5%.
Sectorul serviciilor va avea, in acest an, o contributie de 2,7% la cresterea reala a PIB, similara cu cea de anul trecut, pentru ca in 2006 ponderea sa se majoreze la 2,8%, iar in 2007 si 2008 sa se situeze la 3%.
Prognoza privind sectorul romanesc al serviciilor ar avea ca principal fundament eforturile UE de a implementa "Strategia de la Lisabona". Acesta este un amplu program european menit sa sporeasca competitivitatea economiei europene, astfel incat in 2010 zona euro sa devina cea mai competitiva economie din lume.
Un capitol important al acestei strategii este cel referitor la liberalizarea serviciilor in cadrul UE.
Europa de Est are un avantaj considerabil in domeniul competitivitatii serviciilor, astfel incat mentinerea unei piete inchise in acest sector este impotriva intereselor statelor vestice, a declarat recent prim-ministrul ungar, mentionand ca si Ungaria trebuie sa se teama la acest capitol atunci cand Romania si Bulgaria vor adera la Uniunea Europeana.
Revenind la prognoze, industria este creditata cu a doua pozitie, cu o contributie constanta in acest an si pe parcursul urmatorilor doi, de 1,5%, urmand ca in 2008 sa fie consemnat un usor avans al ponderii la cresterea reala a PIB, pana la 1,6%.
Ponderea agriculturii in economie va scadea drastic
Agricultura, silvicultura, piscicultura si exp