"Cand iti moare cineva drag, ajungi sa intelegi cu claritate si forta ca universului nu-i pasa de om. de CRISTINA BAZAVAN Pana acum nu-ti puteai imagina lumea de dupa moartea lui. Acum poti. Cu violenta unei imagini de cosmar ti se incheaga in suflet privelistea aceleiasi lumi. Fiecare caine, fiecare casa, fiecare portiune de asfalt ramane inspaimantator de la fel. Soarele nu se topeste pe asfalt, vantul nu incremeneste fara tinta. Ar trebui macar ca apa unei balti sa se increteasca atunci cand iti dai sufletul, ca sa poti crede ca faci parte, ca te primeste cineva atotcuprinzator." Asa scria Cristian Tudor Popescu in urma cu trei ani in Nobelul Romanesc (Editura Polirom). Evenimentele saptamanii trecute mi-au adus aminte de randurile lui care se potrivesc frumos si cu o poveste pe care puteti sa o urmariti pe marile ecrane incepand de ieri: Finding Neverland.

In noua premiera cinematografica, In cautarea taramului de nicaieri, avem la prima vedere o poveste despre un scriitor care refuza sa se considere adult si scrie povesti pentru un pusti care ii seamana. Scriitorul se numeste J. M. Barrie si e celebrul autor al la fel de celebrului basm Peter Pan. Dar cand treci de curiozitatea de a afla detalii biografice (mai mult sau mai putin romantate) despre scriitor si ajungi la povestea de fond, lucrurile se schimba. Barrie scrie o poveste pentru un copil care are un dezechilibru emotional din cauza decesului tatalui sau, iar scriitorul stie ca si mama micutului si a celor trei fratiori ai sai este grav bolnava. Asa ca povestea/ piesa de teatru pe care el o creeaza, devenita o excursie imaginara catre taramul de nicaieri, e o explicatie a unui lucru pe care l-am inteles cu totii zilele trecute in transmisiile directe de la Vatican. (Oricat ati fi de conservatori, dati-mi credit pana la capat si nu va suparati ca asociez un film cu trecerea in nefiinta a Pa