PUR cere dezbaterea cu prioritate a proiectului sau privind introducerea votului uninominal.
de ANIELA NINE POLITIC REUNIUNE. Umanistii reuniti in Consiliul National vor ca viitoarele alegeri, indiferent cand vor avea loc, sa se desfasoare pe baza votului uninominal Consiliul National al PUR, ale carui lucrari s-au desfasurat sambata, a adoptat o rezolutie privind introducerea votului uninominal, dupa ce la 22 februarie un proiect de lege in acest sens a fost depus la Senat.
Deputatul umanist Daniela Popa a prezentat sambata o rezolutie, adoptata in unanimitate de Consiliul National al partidului, care prevede dezbaterea cu prioritate in Parlament a acestui proiect de lege impreuna cu o solicitare adresata presedintelui Traian Basescu pentru organizarea unui referendum pe tema introducerii votului uninominal. "Vrem neaparat ca alegerile urmatoare, indiferent cand se vor intampla acestea, sa se organizeze pe baza votului uninominal", a sustinut deputatul umanist. Pentru sustinerea proiectului de lege, PUR a initiat in urma cu aproape doua luni o campanie de strangeri de semnaturi, in urma careia in favoarea introducerii votului uninominal s-au pronuntat 147.001 persoane, iar pentru organizarea referendumului, 138.924 de cetateni, proiectul intrunind astfel prevederile constutionale.
INTERES NATIONAL. Apreciind ca, in contextul politic actual, introducerea votului uninominal ar veni in intampinarea asteptarilor romanilor privind reformarea clasei politice, presedintele umanistilor, Dan Voiculescu, si-a exprimat convingerea ca presedintele Traian Basescu va avea in vedere interesul national si, luand in considerare initiativa umanista, va demara demersurile pentru organizarea referendumului. "Eu l-am rugat pe presedintele Basescu in mod public sa termine cu vendetele personale. Nu are legatura simpatia sau antipatia domniei sale cu int