Un dramaturg al epocii de aur a chemat la tribunal un director de teatru, un regizor si un dramaturg. Crede ca a fost calomniat intr-un spectacol despre clanul Ceausescu.
In piesa apar si cativa cantareti din dramba ai comunismului. Printre ei si Paul, personaj secundar si autor de serviciu, care aduce in scena planul cincinal si vestejeste absenteismul intelectualilor. Paul din realitate e jignit. Dumnezeu stie de ce! Ca doar in miezul evului aprins n-o fi scris el piese cu tarani care tineau cu dintii de pamant in timp ce colhozul ii facea una cu tarana? Sau piese cu insi care imbinau armonios activismul, realizarile marete si viata de familie? Sa fi adus el pe scena framantarile sindicalistilor care-si sacrificau intimitatea pe altarul partidului? O fi ridiculizat religia pe timpul cand pana si Ion Iliescu era cam ateu? O fi batjocorit fugarii care votau cu picioarele si dadeau raiul epocii de aur pe occidentul vicios? Cine stie? Cine mai tine minte? Cert e ca in epoca de aur, domnu Paul nu era un oarecare, un careva! Domnu Paul era cineva! Pentru merite mari in edificarea socialismului multilateral dezvoltat. Si a omului nou. Un motiv sa fie demn si azi si sa ceara reparatii morale la tribunal.
Nu e primul, nici singurul. Culturnicii epocii, care si-au croit cariera cu "plugu, strungu si condeiu, s-au pornit sa chiuie", se jignesc cand li se aminteste rolul jucat atunci. E greu sa recunosti ca maculatura produsa n-a facut decat sa fardeze infernul comunist. Au facut-o din convingeri, din oportunism, pentru glorie, bani, medalii, statui, cariera! Asa erau timpurile, dragi tovarasi! O viziune si o scuza mistificatoare. Incurajate si de absenta simtului critic. Normal. Traim intr-o vreme in care gunoaie comuniste pe celuloid sunt prezentate de televiziuni drept capodopere, iar actorii care faceau pe clovnii la banchetele mafiei comuniste trec drept
