- Editorial - nr. 75 / 18 Aprilie, 2005 Joi, la miezul noptii, ciresul salbatic de langa "colivia mea" din beton armat s-a razvratit si a inflorit brusc, impodobindu-si crengile cu o imensa cununa de flori albe, sfidand capriciile lunii Prier, un anotimp bolnav de reuma si astenie. Pasarile cerului, vesele nevoie mare, canta de cand se crapa de ziua pana spre inserat, anuntand ca, in sfarsit, avem parte de o primavara inmiresmata cu parfum de narcise galbene. Sa deschidem portile sufletului, lasand primavara sa treaca pragul peste mizeriile cotidiene, cuprinsi de speranta ca sloganul lui Basescu _ "Sa traiti bine!" _ va deveni candva o realitate. In copilaria mea frumoasa, petrecuta intr-un sat de pe Tarnava Mica, inainte de Praznicul Invierii Mantuitorului Iisus Hristos _ cea mai importanta sarbatoare crestina - mama varuia casa cu "nieriala", culoarea cerului senin, apoi, din toata saracia ei, ma innoia din cap pana in picioare, cumparandu-mi din Tarnaveni haine si incaltari noi, astfel ca, in Noaptea Sfanta, asteptam smerit cu trupul si sufletul curate, chemarea preotului "Veniti de luati lumina!". Minunea Invierii Domnului si a naturii, asteptata cu post, impacare si rugaciune, dupa posibilitatile fiecaruia, o retraim cu aceeasi intensitate in fiecare primavara. In viata mea am iubit doua lucruri, care mi-au innobilat cautarile zbuciumate: Biserica si lucrarea pamantului. Copil zburdalnic si aplecat spre libertate, primavara fugeam de la scoala in hotarul satului sa vad cum rade pamantul proaspat arat, intors cu fata spre Soare. Apoi, dupa ce am pribegit prin lume, fiu risipitor, intr-o noapte, la picioarele parintelui Ioan de la Recea, am inteles cat de minunata si cutremuratoare poate fi Taina Preotiei, slujirea lui Dumnezeu si a oamenilor. Atunci, mi-am primenit sufletul si m-am nascut din nou… Doamne, ocroteste-l si pe mai departe pe parintele Ioan! Di