Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calm si liniste dupa liberalizarea contului de capital

Publicat in Curierul, luni 18 aprilie 2005 ·

Prima saptamana de liberalizare a contului de capital nu s-a deosebit cu nimic de cea precedenta, euro continuand sa fluctueze intre 3,6 si 3,65 lei. Dolarul a fluctuat la randul sau intre 2,79 si 2,82 lei, tendinta fiind una de crestere, la care ar urma sa contribuie evolutia paritatii sale fata de euro.

Intrarile masive de capital nu s-au vazut in piata, nivelul mediu al tranzactiilor interbancare fiind de 300 milioane euro. S-a observat chiar un deficit de aproape 100 milioane de euro, care a fost insa "stins" de cumpararile de la casele de schimb, bancare sau private.

Paritatea euro/dolar a fluctuat pe parcursul saptamanii trecute intre 1,2771 si 1,3003 dolari. Chiar daca euro a urcat la sfarsitul saptamanii de la 1,2780 la 1,2915 dolari, pentru moneda verde se intrevede inscrierea pe un trend crescator, la care va contribui major politica Rezervei Federale de a mari, in continuare, dobanda de referinta.

Pentru investitori, dobanda de 2,75% este mult mai atragatoare comparativ cu cea de 2%, din euro-zona sau de 0% in Japonia. Aceasta s-a reflectat in excedentul balantei de capitaluri americane care a fost de 84,5 miliarde dolari in februarie, fata de 92,5 miliarde in ianuarie. Aceasta compenseaza cu usurinta deficitul comercial, chiar daca acesta a fost in februarie de 61 miliarde dolari, cea mai ridicata valoare lunara din istoria SUA.

Pe de alta parte, un raport FMI, publicat in 13 aprilie, estimeaza ca Produsul Intern Brut al SUA va creste, anul acesta, cu 3,6%, de peste patru ori mai mult decat cel al Japoniei sau Germaniei (cea mai mare economie a Europei).

Eventualitatea respingerii de catre francezi a noii Constitutii Europene ar putea sa reprezinte un factor suplimentar de intarire a monedei americane, ducand la o inmultire a ordinelor de vanzare de euro pe pietele internationale. Prima saptamana de liberalizare a contului de

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 58 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 14 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 12 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 10 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°