Din când in când, asistam la scandaluri care se uzeaza, cad in desuetudine si dispar din orizontul interesului public. Apoi, reapar, ca o boala recurenta. Un exemplu e si scandalul cunoscut sub numele „scandalul stenogramelor“. E vorba de stenogramele ajunse in presa care ne-au dezvaluit ce si cum discutau, la sedintele Delegatiei Permanente, mai-marii din PSD. Prima oara, scandalul a izbucnit anul trecut, in plina campanie electorala. Si i-a surprins total nepregatiti pe liderii pesedisti. Buimaciti de soc (vedeau expuse pe pagini intregi de ziar discutii, deloc inocente, pe care le considerasera secrete) si nestiind pe ce cai ajunsesera in presa, unii dintre participantii la acele sedinte le-au recunoscut autenticitatea. E drept, au facut-o cu jumatate de gura si referindu-se numai la spusele lor. Dar impresia a fost aproape generala. Stenogramele nu erau o „facatura“. De altfel, ar fi fost si greu de imaginat un autor anonim care sa imite perfect si „stilul“ Rodicai Stanoiu, si pe cel al lui Mitrea sau al lui Nastase. Vorba lui Buffon, „stilul este omul“. Dupa primul soc, mai-marii din PSD si-au mai revenit. Si-au dat asigurari reciproce ca nici unul nu „tradase“, nu livrase dusmanului stenogramele compromitatoare. Si au inceput retractarile, in speranta ca scandalul, potrivit bunelor obiceiuri de pe malurile Dâmbovitei, va fi clasat. In plus, la ora aceea, PSD spera sa câstige alegerile, ceea ce ar fi creat conditii pentru musamalizare. Dupa alegeri, insa, scandalul a reizbucnit, când mai multe organizatii civice au inaintat o plângere penala la Parchet, prin care se cerea elucidarea acelor fragmente din stenograme care dezvaluiau ingerintele vechii Puteri in treburile Justitiei. Numai ca iarasi am avut prilejul sa ne convingem ca, la noi, scandalurile vin si trec, ca fiecare scandal nou sterge amintirea scandalului precedent, cum sterg valurile spuma lasata de a