Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tensiuni între vecini

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 19 aprilie 2005 ·

Autorităţile chineze s-au oferit să repare distrugerile provocate la Ambasada Japoniei din Beijing în timpul violentelor proteste anti-japoneze produse la 9 aprilie, a informat marţi un purtător de cuvânt al reprezentanţei diplomatice nipone în capitala Chinei. În timpul acestor proteste, generate de reeditarea în Japonia a unui controversat manual de istorie, care, potrivit Beijingului, prezintă deformat trecutul militarismului imperial nipon, au fost sparte peste 20 de geamuri. O companie de lucrări afiliată Ministerului chinez al Afacerilor Externe s-a oferit să execute reparaţiile necesare, în special la reşedinta ambasadorului, unde, în afară de spargerea unor geamuri, au fost afectate şi echipamentele de comunicaţie, a precizat reprezentantul Ambasadei Japoniei în China. "Colegii mei de la Tokio se gândesc cum să răspundă la această ofertă", a afirmat diplomatul nipon, întrebat fiind dacă Japonia va primi compensaţii pentru distrugerile produse, subiect evocat la sfârşitul săptămânii trecute de ministrul de externe al Japoniei, Nobutaka Machimura, în cadrul întâlnirii cu omologul său chinez, Li Zhaoxing.

În ultimele săptămâni, manifestaţii anti-japoneze au avut loc nu numai în capitala chineză, ci şi în alte oraşe, între care Shanghai, unde a fost atacat sediul Consulatului Japoniei, mai multe restaurante nipone şi automobile de fabricaţie japoneză.

Actuala criză diplomatică dintre China si Japonia este cea mai gravă de la stabilirea relaţiilor dintre cele două ţări, în anul 1972, această stare fiind alimentată de protestele generate de dezacordurile de ordin istoric, politic si economic. China se opune aspiraţiei Japoniei de a obţine statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, în cazul lărgirii acestui organism, ceea ce i-ar conferi drept de veto, în timp ce Japonia explorează zăcămintele de petrol şi gaze naturale în ape

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: Preşedinţii de filiale susţin în unanimitate ca partidul să aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Nicolae Ciucă a făcut declaraţii la finalul întâlnirii conducerii PNL cu preşedinţii de filială din întreaga ţară. La întâlnire au fost analizate rezultatele obţinute la alegerile locale şi europarlamentare. „La final am avut o discuţie legată de pe

Oferta lui Putin de încetare a focului este un ultimatum, reacţionează Zelenski

HotNews acum 29 minute
Oferta de încetare a focului formulată vineri mai devreme de preşedintele rus Vladimir Putin este un ultimatum, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce liderul de la Kremlin a cerut retragerea trupelor Kievului din cele patru

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum o ora
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

VIDEO Simona Halep a ajuns la Cluj » Cum a așteptat-o Emil Boc

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Simona Halep a ajuns la Cluj, acolo unde va juca un meci demonstrativ la Sports Festival, pe 15 iunie.

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum 2 ore
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

Rezultate alegeri locale 2024. Clotilde Armand nu se lasă: „Am făcut plângere penală împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1”

Adevarul acum 56 minute
Clotilde Armand a anunțat vineri, 14 iunie, printr-o postare pe Facebook că a făcut plângere penală „împotriva membrilor Biroului Electoral Sector 1 pentru abuz în serviciu și falsificare a documentelor și evidențelor electorale”.

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 5 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Rezultatele finale ale alegerilor, în linie dreaptă. AEP: Procesul electoral este în etapa de definitivare a centralizării rezultatelor votării

Mediafax acum 48 minute
Parcursul acestor documente pleacă de la birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară spre Birourile Electorale de Circumscripţie Judeţeană, respectiv spre Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 42 – Municipiul Bucureşti, iar apoi la Biroul

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum o ora
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 4 ore
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/25°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

16°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°