In paginile Romaniei Mari Ion Coja adresa nu de mult autoritatilor americane o lunga scrisoare, in care il ridica in slavi pe Ion Antonescu sustinind intre altele ca in Romania n-ar fi avut loc un genocid antievreiesc; ca evreii (acuzati de Coja potrivit unui vechi reflex antisemit ca ar provoca ei insisi antisemitismul) ar fi jucat chipurile
un rol nefast in evenimentele din decembrie 1989; ca ar fi fost implicati in afaceri dubioase si ca atare n-ar fi profitat doar de instaurarea comunismului, ci si de caderea lui, trecand avutia nationala a statului roman, citez "in proprietatea unei oligarhii internationale de tip mafiot", citat inchis.
In fine Coja se plange de ceea ce numeste „un atac demografic" care ar consta din secreta incetatenire a „450.000 de evrei". In realitate, in Romania traiesc azi doar circa 9.000 de evrei. Din fericire Coja nu reprezinta decat un grupuscul extremist.
Totusi afirmatiile lui, desi hilare pentru occidentali, aduc prejudicii prea grave Romaniei pentru a putea fi ignorate.
Reliefa recent Traian Ungureanu ca adevarul stenogramelor PSD e ca sunt o fictiune, a unui autor care, dotat cu zeci de pixuri si hartie multa, le-a inventat intr-o ghereta binemeritand ca atare premiul Nobel pentru literatura.
Cu permisiunea domniei sale as extinde prin analogie acest adevar.
„Adevarul" ( si nu ma refer la raspandacul ziar omonim care la inceputul anilor 90 scuipa foc si para si scotea scantei ori de ce cate ori postcomunistii se confruntau cu vreun pericol real de a fi rasturnati de la putere) este ca n-a existat nici un Holocaust, si cu atat mai putin unul romanesc.
„Adevarul" e ca 6 milioane de oameni, cu tot cu un milion si jumatate de copii evrei, disparuti fara urma in anii 40 ai veacului trecut in cea mai putin josnica, bestiala si sistematica din toate crimele
