În decursul timpului, presa critică – şi cea satirică, în mod deosebit, – nu a fost prea agreată de guvernanţi. Mesajul diverselor articole era deseori perceput de aceştia ca un atac direct la bazele statului, iar ziariştii supuşi la diferite tracasări, mergând de la amenzi până la interzicerea publicării articolelor, a dreptului de semnătură şi chiar închisoarea pentru cei care – mai îndrăzneţi de felul lor, aşa cum considerau autorităţile vremii – continuau să persevereze „în greşeală".

Prin mesajul pe care îl transmite populaţiei, direct sau subliminal, presa, indiferent de genul ei, a fost, este şi trebuie să rămână formatoare de opinie. Dar, în acelaşi timp, presa s-a dovedit a fi şi incomodă. Monitorizând atent activitatea guvernului la nivel central şi local, luând atitudine critică faţă de anumite abuzuri ale autorităţilor statului, iniţiind anchete proprii, satirizând şi persiflând anumite acţiuni ale guvernanţilor, presa a fost la rândul ei atent urmărită şi cenzurată de autorităţi, acestea încercând mereu să o constrângă, de la interdicţii directe până la altele mai subtile, în special cele de ordin economic.

Întemeietorul presei satirice din Transilvania

Cu studii de drept la Viena şi la Pesta, Mircea V. Stănescu(1837-1888), originar din Arad, a fost un avocat de succes, care s-a bucurat de o mare popularitate la vremea sa după ce a pledat în procese de presă în 1870 şi după ce l-a apărat pe generalul T. Doda, chemat în judecată de autorităţile austro-ungare pentru că protestase printr-o scrisoare difuzată în presă împotriva încălcării drepturilor politice ale populaţiei româneşti. Mai puţin cunoscut este faptul că Mircea V. Stănescu este considerat astăzi drept întemeietor al presei satirice ardelene, el însuşi fiind un strălucit gazetar şi chiar întemeietor şi proprietar, pentru un timp, al unei gazete de acest gen. Cele mai cunoscu