Din punctul de vedere al Bancii Nationale, care are in grija controlarea inflatiei, implicatia intrarilor masive de capitaluri din afara, nespeculative si cu atat mai mult speculative, se rezuma in ultima instanta, pentru politica monetara pe care o promoveaza, la combaterea sau nu a inflatiei pe seama cursului de schimb.
Lasand cursul leului sa se aprecieze in conditiile intrarilor de valuta in tara, care duc oferta acesteia peste nivelul cererii, se ajuta scaderea inflatiei prin ieftinirea importurilor. Consecinta adversa este insa, prin intarirea leului, strangerea de gat a exportatorilor si scoaterea din joc a unora din ei, deci efecte profund negative pentru economia reala.
Dificultatile in alegerea politicii monetare de urmat sunt de netagaduit. Dar important de avut in vedere in aceasta alegere este ce resurse reale de apreciere are leul, ca expresie a stadiului si nivelului de dezvoltare a economiei romanesti.
Resursa unei aprecieri a leului o constituie faptul real ca tarile mai slab dezvoltate, precum Romania, sunt net dezavantajate in evaluarile economice pe baza cursului de schimb.
Acesta se formeaza pe piata produselor si serviciilor care intra in comertul international si, cu cat o tara este mai putin dezvoltata, cu atat este mai putin angrenata in circuitul economic mondial, grosul produselor si serviciilor interne neavand nici o legatura cu piata externa si, deci, cu cursul de schimb valutar.
Astfel, prin cursul de schimb sunt subevaluate rezultatele economice din tarile respective. Ceea ce este pregnant dovedit de faptul ca decalajele intre tari dezvoltate si tari slab dezvoltate, exprimate in evaluari pe baza cursurilor de schimb, sunt de 3 pana la 5 ori mai mari decat cele exprimate in evaluari pe baza puterilor comparative de cumparare ale salariilor.
Mai explicit spus, cu un
